Fântânile arteziene şi aspersoarele din Slatina vor fi tratate regeşte de societatea Primăriei lui Moț

Fântânile arteziene şi aspersoarele din Slatina vor fi tratate regeşte de societatea Primăriei lui Moț

Primăria municipiului Slatina a înfiinţat în luna februarie, prin H.C.L. nr. 54/28.02.2017, SC „Dezvoltare Urbană” SRL, care se ocupă de întreținerea peisagistică a Slatinei, parcuri, locuri de joacă, arteziene, după ce rupsese contractul din 2010 cu asociaţia de firme ce prestase această activitate şi care, după Curtea de Conturi, prejudiciase doar în 2015 bugetul local cu 3,153 milioane lei.

Paguba a fost produsă prin decontarea de două-trei ori a aceloraşi servicii prestate sau neprestate. Prieteniile Drept urmare, primarul Emil Moţ, fost deputat PSD şi fiul judecătoarei Mariana Sofia Moţ, secretar de stat în Ministerul Justiţiei, a avut un motiv întemeiat să propună înfiinţarea SC „Dezvoltare Urbană Slatina” SRL, care are ca asociaţi Consiliul Local Slatina, cu un aport la capitalul social de 999.000 lei, şi SC Slatina Industrial Parc SA, cu 1.000 lei aport la capitalul social. Dar, de la început ceva nu a mirosit bine. 

Prin Hotărârea Consiliului Local, la conducerea noii societăţi a fost numit, pentru patru ani, Florin Adrian Dumitrescu, prieten al primarului Moţ şi preşedinte al organizaţiei municipale a Tineretului Social Democrat. Alt prieten, potrivit presei locale, al lui Dumitrescu, Dumi pentru apropiaţi, consilierul local Alex Berechet a fost desemnat să apere interesele primăriei în relaţia cu noua societate.

De la o dată pe an la o dată pe lună Pe 25 mai, Consiliul Local a aprobat Programul de activităţi pentru întreţinerea parcurilor şi spaţiilor verzi. Printre altele, s-a stabilitt că întreţinerea fântânilor arteziene şi a bazinelor să se facă o dată pe an, iar verficarea şi reglarea instalaţiei de aspersoare de două ori pe lună.

Ne puteți urmări și pe Google News

Nu au trecut nici treizeci de zile şi conducerea „Dezvoltare Urbană” a solicitat ca întreţinerea fântânilor să se facă, deci să se şi factureze, o dată pe lună, iar verificarea aspersoarelor de 12 ori. Aşa că marţi, pe ordinea de zi a şedin- ţei Consiliului Local a fost modificarea Programului în sensul celor cerute de Dumi. În expunerea de motive a proiectului CL se menţionează doar cererea înaintată de „Dezvoltare Urbană”