IMBECILITATEA Corectitudinii Politice: La Cambridge, cuvintele „geniu”, „talent” sau „inteligență” au fost INTERZISE

IMBECILITATEA Corectitudinii Politice: La Cambridge, cuvintele „geniu”, „talent” sau „inteligență” au fost INTERZISE

Aceste cuvinte sunt considerate discriminatorii și sexiste, deranjându-le pe studente. Universitatea Oxford pregătește și ea o măsură uluitoare.

La Cambridge, profesorilor care notează o lucrare le-au fost interzise câteva cuvinte, cum ar fi „flair” (talent), „brilliance” (inteligență sclipitoare) și mai ales „genius” (geniu).

Motivul este halucinant: aceste cuvinte ar fi sexiste și „poartă în ele inegalitatea de gen”.

Ordinul care interzice folosirea unor cuvinte precum „geniu” a fost dat de Lucy Delap, șefa catedrei de istorie și politică de la Cambridge și specialistă în istoria genului.

Iată care sunt argumentele:

„Mai mult astfel de cuvinte, mai cu seamă ‘geniu’, au o istorie intelectuală foarte lungă asociată acestor calități atribuite cultural bărbaților. Anumite femei se acomodează, dar altele s-ar putea simți deranjate să fie integrate în aceste categorii.”

Și Delap, citată de Radio Four, adaugă că rezultatele mediocre ale studentelor aflate în anul I la Cambridge sunt cauzate de „un mediu dominat de bărbați”. Consiliera exemplifică prin lista lecturilor „dominată de universitarii bărbați” și de tablourile de pe pereții Universității, „care reprezintă bărbați sau sunt pictate de bărbați”.

De aceea, Universitatea Cambridge lucrează la „rescrierea cursurilor pentru primii doi ani” și la eradicarea cuvintelor interzise, ca „geniu”, care poartă în ele „inegalitatea de gen, de clasă și etnică”.

Pe de altă parte, Universitatea Oxford pregătește o altă măsură halucinantă: pentru a reduce „decalajul de gen”, va permite ca examenele să poată fi date și de acasă, studentele nemaifiind astfel opresate de „mediul masculin”.

Dar propunerea are și contestatari, chiar din rândul feministelor: Amanda Foreman, istoric, autoarea lucrării „Lumea făcută de femei”, afirmă că propunerea, deși „bine intenționată”, este „insultătoare” deoarece dă apă la moară teoriei „sexului slab”.