REFERENDUM pentru INDEPENDENȚA Cataluniei pe 1 octombrie. Acesta este susținut și de FC Barcelona

REFERENDUM pentru INDEPENDENȚA Cataluniei pe 1 octombrie. Acesta este susținut și de FC Barcelona

Liderul separatist catalan, Carles Puigdemont, a anunțat vineri că referendumul va fi organizat în ciuda faptului că a fost decretat ilegal.

„Doriți ca provincia Catalunia să fie un stat independent sub forma unei republici?” va fi întrebarea dresată catalanilor, a spus Puigdemont, afirmând că regiunea are tot dreptul să organizeze un referendum pentru autodeterminare, scrie AFP.

Guvernul conservator spaniol, condus de Mariano Rajoy, a dat asigurări că va lua toate măsurile pentru ca referendumul să nu aibă loc. „Atâta vreme cât voi fi șef al guvernului, acest lucru nu se va întâmpla”, declara Rajoy pe 27 mai.

Catalanii sunt divizaţi cu privire la independenţă: 44,3% îi sunt favorabili, iar 48,5% se opun, potrivit ultimului sondaj al unui institut guvernamental. 

Dar ei doresc în majoritate - 73,6% - să poată să se pronunţe prin referendum. Această consultare este susţinută dincolo de politicienii separatişti de organizaţii precum noul partid de stânga "Catalunya en Comu" al primarului Barcelonei, Ada Colau, de lideri de sindicate, şefi de întreprinderi şi de clubul de fotbal FC Barcelona. 

În 2014, regiunea a încălcat o primă interdicţie şi a organizat o consultare simbolică a catalanilor: 2,3 milioane de persoane - din 6 milioane de alegători potenţiali - au participat atunci la referendum şi 8 din 10 s-au pronunţat pentru secesiune.