Tăriceanu: „Documentele SIPA trebuie inventariate şi clasate, altfel pot apărea pârghii de şantaj la adresa unor persoane”
- Ana Petrescu
- 31 mai 2017, 18:28
Întrebat dacă arhiva SIPA ar trebui distrusă, președintele Senatului Călin Popescu Tăriceanu a spus că nu și că documentele trebuie inventariate și apoi clasate, pentru a nu mai exista elemente care ar putea fi folosite pe viitor ca „pârghii de șantaj la adresa unor persoane”.
"Arhiva, din informaţiile publice care au apărut, din declaraţiile făcute de ministru şi nu numai, reprezintă o problemă de preocupare majoră. SIPA a făcut o serie de activităţi care, pe lângă latura de protecţie a magistraţilor şi combatere eventuală a corupţiei, a desfasurat si alte activităţi care ţin mai degrabă de poliţie politică, de monitorizarea vieţii personale a unora şi a altora. Şi aceste lucruri, sigur că pot să fie folosite şi poate au fost folosite ca elemente de şantaj politic. Existenţa unei astfel de arhive la care ar putea să aibă acces în viitor alte persoane “interesate” este un lucru care trebuie evitat. (...) Documentele trebuie inventariate şi clasate, pentru că altfel există riscul ca prin operaţiuni succesive să apară tot mereu la suprafaţă elemente care să poată constitui pârghii de şantaj la adresa unor persoane şi care nu au legătură cu profesia, ci cu alte elemente de viaţă privată. Vreau să găsim o soluţie legală, corectă, cu care să închidem aceste capitole groaznice ale României. Din păcate, constituirea unor astfel de arhive şi existenţa documentelor mă duce gândul doar la o singură problemă, şi anume, perpetuarea unor mentalităţi de tip securistic şi comunist în România democratică de astăzi", a afirmat Tăriceanu, într-un interviu acordat Jurnalul.ro.
În ședința de Guvern de miercuri a fost aprobată o hotărâre prin care arhiva SIPA a fost desecretizată. Ulterior, ministrul Justiției, Tudorel Toader, a anunțat cum va funcționa desecretizarea arhivei. El a explicat că va fi constituită o comisie specială, cu oameni care deţin certificate ORNISS, care permit accesul la documente secrete.