Stații de alimentare pentru masini electrice, la Rompetrol

Stații de alimentare pentru masini electrice, la Rompetrol

Rompetrol Downstream, compania de retail a KazMunayGas International, a deschis, vineri, 26 mai, prima benzinărie dotată cu stații de încărcare a mașinilor electrice, pe Șos. Chitila 128A

Chiar daca piața automobilelor electrice din Romania se află întro fază incipientă, nu putem ignora preocuparea internațională în ceea ce privește diversificarea surselor de energie și încercăm să implementăm noi tehnologii pentru a ne dezvolta gama de produse și servicii, precum și pentru a satisface nevoile clienților, având în același timp grijă de mediulînconjurător”, declară Vlad Rusnac, directorul general al companie Rompetrol Downstream. El a anunțat că până la sfârșitul anului încă opt astfel de stații de încărcare de 50 kW vor fi funcționale, o investiție de 10 milioane de dolari.

Încarcă 80% din baterie în 20 de minute

Alimentarea la stațiile de încărcare electrică se efectuează prin curent alternativ și curent continuu de 22 kW, fiind astfel compatibile cu orice tip de autovehicule vândute în Europa și Asia. Datorită noilor tehnologii, pot fi alimentate două mașini în același timp, astfel un vehicul electric poate să-și încarce bateria la 80% din capacitatea sa în doar 20 de minute, comparativ cu 7-8 ore, timpul necesar pentru încarcarea obișnuită.

Potrivit APIA – la sfârșitul lunii decembrie 2016 în România au fost vândute 1.183 mașini electrice și hibride, comparativ cu 496 de vehicule în 2015.

„20% dintre mașinile înmatriculate în România sunt în București. Este normal să tratăm cu maximă atenție acest oraș”, a mai declarat Vlad Rusnac.

Ne puteți urmări și pe Google News