Astăzi se împlinesc 103 ani de la nașterea emblemei anticomuniste românești, Corneliu Coposu. Născut în 20 mai 1914, la Bobota, județul Sălaj, a fost crescut și educat într-o familie care s-a remarcat, în acea vreme, prin activitatea politică pentru recunoașterea drepturilor românilor în Imperiul Austro-Ungar.

În perioada anilor '30 îl cunoaște pe Iuliu Maniu, care va juca rolul cel mai important în evoluția sa ulterioară. După terminarea facultății de Studii juridice si economice la Universitatea din Cluj, în 1935, devine președintele Organizației de Tineret al Partidului Național Țărănesc, partid format prin fuziunea Partidul Național Român din Transilvania condus de Iuliu Maniu, cu Partidul Țărănesc din Vechiul Regat, prezidat de Ion Mihalache.

Din anul 1940, după cedarea Ardealului de Nord, Ungariei Corneliu Coposu se mută în București unde devine Secretar politic personal permanent al lui Iuliu Maniu, pe care l-a însoțit în toate misiunile și negocierile politice importante, această funcție aducându-i și o mare reponabilitate, incredințându-i-se cifrul secret al corespondenței diplomatice prin care Opoziția negocia ieșirea României din Axă și întoarcerea ei către aliații tradiționali. Coposu avea misiunea de a întreține relații confidențiale cu reprezentanții guvernului englez la Liverpool, cu delegații opoziției române care duceau tratative la Cairo, cu emisarii români de la Stockholm și cu comandamentul militar aliat din Italia (Foggia).

Devine corespondent al mai multor ziare, publicând articole în: „Ardealul”, publicația refugiaților transilvaneni, „Zorile”, „Dacia”, „Santier”, „Curentul”, „Cuvandul Liber”, „Dreptatea” si altele. Semneaza ocazional cu pseudonimul dr. C. Salajeanul.

În data de 14 iulie 1947, este arestat împreuna cu întreaga conducere PNȚ, după ”Înscenarea de la Tămădău”, deși nu facuse parte din grupul arestat acolo. Timp de nouă ani rămâne în ani arest preventiv, fară să fie judecat din lipsă de probe, iar apoi i se intentează un proces de înalta tradare și este condamnat la muncă silnică pe viață pentru: ”inaltă tradare a clasei muncitoare și crimă contra reformelor sociale”.

Corneliu Coposu este pus in libertate dupa 17 ani de detenție in penitenciarele de la Văcarești, Jilava, Pitești, Malmaison, Craiova, Aiud, Ramnicu Sărat, Poarta Albă, Capul Midia, Canalul Dunare-Marea Neagră, Gherla, Sighetul Marmației, etc și i se stabilește domiciliu forțat într-o comună din Bărăgan unde stă doi ani.

Pentru a-și câștiga pâinea, lucrează ca muncitor necalificat pe șantierele de construcții, fiind angajat la Întreprinderea de Construcții Montaj București, atelierul de tâmplărie mecanică. Și pentru că reprezenta, în continuare, un risc a fost permanent urmărit și convocat la Securitate.

În data de 22 decembrie, Corneliu Coposu anunță, reintrarea în viața publică a Partidului Național Țărănesc, devenit ulterior Crestin si Democrat – PNȚCD. În 29 ianuarie 1990, după marea manifestație împotriva Frontuuil Salvării Naționale, devine, practic liderul opozitiei, devenind astfel ținta unei ample campanii de denigrare și a unor virulente atacuri în presa vremii.

Fidel crezului său politic, în vara anului 1991 îi face o vizită Regelui Mihai la Versoix în Elveția, cu care va păstra, în permanență legătura.

În urma alegerilor din 1992, devine senator de București. Iar în mai 1995 primește cea mai înaltă decorație a Franței, acordată de președintele Jaques Chirac: Ofițer al Legiunii de Onoare, care îi este înmânată, în octombrie, la București, din cauza stării de sănătate precară în care se afla.

La numai o lună, de la acest eveniment, Monserniorul, cum este numit și astăzi Corneliu Coposu, încetează din viață, la Spitalul Universitar din București, ca urmare a unui neoplasm pulmonar.

Sute de mii de oameni l-au condus pe ultimul drum, la cimiturul Bellu Catolic, unde este inmormântat fără funeralii oficiale, dar înconjurat de oamenii care i-au apreciat puterea și tăria de a reprezenta o speranță, într-o perioadă tulbure.