CSM cere detalii despre secretizarea SIPA și componența comisiilor care s-au ocupat de arhivă
- Ramona Feraru
- 17 mai 2017, 09:44
Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) solicită Ministerului Justiţiei (MJ) să publice componenţa comisiilor care s-au ocupat de arhiva SIPA, măsurile dispuse de acestea, data sigilării arhivei, dacă cineva a accesat-o ulterior şi modul cum a fost gestionată până în prezent.
Conform unui comunicat de presă al CSM magistrații susțin că este imperios necesară clarificarea situaţiei arhivei SIPA dintr-o dublă perspectivă: aceea a situaţiei juridice actuale şi a presupusei folosiri a informaţiilor din cuprinsul fondului arhivistic în diverse scopuri.
"Plenul CSM solicită Ministerului Justiţiei, în calitate de custode al arhivei SIPA, să comunice elementele necesare pentru lămurirea cu prioritate a unor aspecte, precum componenţa comisiei înfiinţate în baza HG 127/2006, potrivit ordinului emis de ministrul Justiţiei, cu enumerarea concretă a atribuţiilor, responsabilităţilor, modalităţii/procedurii efective în care şi-a desfăşurat activitatea această comisie, precum şi prezentarea rapoartelor intermediare (pentru situaţia în care astfel de acte au fost întocmite), a raportului final şi/sau a oricărui alt document care poate fi asimilat unei descărcări de atribuţii/sarcini/îndatoriri/responsabilităţi, întocmit la momentul predării fostei DGAP către Administraţia Naţională a Penitenciarelor", susţin membrii CSM.
Aceştia mai solicită să fie cunoscut numărul comisiilor înfiinţate ulterior şi componenţa nominală a acestora, constituite la nivelul Ministerului Justiţiei, având ca scop inventarierea sau verificarea arhivei SIPA, precum şi toate măsurile dispuse în urma desfăşurării acestor comisii, în situaţia în care au existat.
Totodată, CSM mai cere data sigilării arhivei şi procesul verbal întocmit în acest sens, dar şi menţionarea modalităţii de pătrundere ulterioară în interiorul acestei arhive, dacă acest lucru s-a întâmplat.
O altă solicitare se referă al "existenţa unor măsuri luate la nivel de CSAT (hotărâri/avize), comunicate Ministerului Justiţiei, în situaţia în care au fost depuse sau, dimpotrivă, identificarea unei/unor eventuale sesizări a CSAT de către Ministerul Justiţiei pe tema modalităţii de gestionare, în timp, a arhivei SIPA".
CSM invocă în acest demers faptul că 'după mai bine de 12 ani' de la adoptarea HG din 2006 această temă nu a primit niciun răspuns.
"Considerăm că este necesară implicarea activă şi eficientă a tuturor instituţiilor responsabile în rezolvarea de o manieră transparentă, legală şi definitivă a problemei arhivei SIPA", se menţionează în comunicat al CSM.