Mourinho, SCOS DIN MINȚI de prestația lui Hațegan: „A fost naiv!” Românul, NEMILOS în semifinala Europa League
- Daniel Spasov
- 12 mai 2017, 11:53
Manchester United s-a calificat cu emoții în finala Europa League, după ce, aseară, a reușit doar o remiză cu Celta Vigo, scor 1-1 (în tur, 1-0). Partida de pe „Old Trafford” a fost condus de la centru de Ovidiu Hațegan, dar prestația sa l-a enervat pe Jose Mourinho, tehnicianul trupei engleze.
Ovidiu Hațegan a condus bine de la centru partida dintre Manchester United și Celta Vigo. Doar că, pe finalul jocului, după golul egalizator al formației galiciene, lucrurile au degenerat între cele două tabere de jucători, fiind mai multe îmbrânceli de ambele părți. În minutul 87, ajutat de asistenții săi, românul a fost nevoit să-i elimine pe Bailly (United) şi Facundo Roncaglia (Celta Vigo).
Faptul că Bailly va rata finala Europa League, cu Ajax (programată pe 24 mai, la Stockholm), l-a determinat pe Mourinho să critice gestul arbitrului român. „Nu am văzut incidentul, dar Bailly a fost fenomenal! Jocul a plin de emoţie până la final. Unii şi-au păstrat controlul mai bine decât alţii. Şi cred că în cazul lui a fost cartonaşul greşit (n.r. Haţegan ar fi trebuit să-i arate doar "galben"). Să dai cartonaşul greşit în astfel de situaţii deja nu mai reprezintă o nouătate şi probabil că Eric a fost puţin naiv. Nu ştiu toate detaliile incidentului, dar am pierdut un jucător foarte important pentru finală şi nu avem foarte mulţi...”, a declarat Jose Mourinho la final, conform The Guardian.