De ce se tem atât de tare oficialii americani de rușii de la Kaspersky Lab

De ce se tem atât de tare oficialii americani de rușii de la Kaspersky Lab

Responsabili cu rang înalt ai securităţii şi serviciilor americane de informaţii şi-au exprimat joi public

Această societate privată cu sediul la Moscova propune antiviruşi şi alte software-uri menite să protejeze calculatoarele împotriva pirateriei, însă unii se tem că, din contră, aceste instrumente servesc la spionaj.

"Suntem foarte preocupaţi şi ne concentrăm asupra acestui subiect", a declarat directorul interimar al FBI,Andrew McCabe, întrebat despre Kaspersky în cursul unei audieri în faţa comisiei parlamentare specializate în serviciile de informaţii.

Vincent Stewart, un înalt gradat din Agenţia de informaţii a armatei, funcţionând sub jurisdicţia Pentagonului, a dat la rândul său asigurări că administraţia sa evită să folosească produsele Kaspersky.

Directorul Agenţiei americane de informaţii NSA, Mike Rogers, s-a arătat şi el "conştient" de problema ridicată de societate înfinnţată în 1997 de Eugene Kaspersky, devenită o multinaţională cu 3.600 de angajaţi şi aproape 400 de milioane de clienţi.

Directorii CIA şi National Geospatial Intelligence Agency, precum şi şeful serviciul naţional de informaţii şi-au exprimat şi ei neîncrederea în Kaspersky Lab, în contextul în care hackeri ruşi sunt suspectaţi că au influenţat prezidenţialele din 2016 din Statele Unite.

Într-un comunicat dat publicităţii joi, societatea a dezminţit orice legătură cu guvernul rus.

"Societatea nu a ajutat niciodată şi nu va ajuta niciodată vreun guvern în eforturile sale de spionaj", a dat asigurări Kaspersky.

Fostul consilier pe probleme de securitate naţională al preşedintelui american Donald Trump, Michael Flynn, a fost plătit cu 11.250 de dolari în 2015 de filiala americană a Kaspersky Lab.

Michael Flynn a fost constrâns să demisioneze la 13 februarie după dezvăluirea unor contacte repetate cu ambasadorul rus la Washington.

 

Ne puteți urmări și pe Google News