Tăriceanu dă cărțile pe față. Care a fost cea mai mare greșeală a Guvernului
- Theodora Sutiu
- 25 aprilie 2017, 22:48
Călin Popescu Tăriceanu a declarat, marți, că își dorește foarte mult ca Guvernul să își ducă la sfârșit programul de guvernare și a vorbit despre cea mai mare greșeală pe care au făcut-o Executivul.
"Îi privesc pe colegii mei şi pe cei de la PSD cu speranţa că vor putea duce la bun sfârşit programul de guvernare. Nu mă fac că nu văd lucrurile proaste şi principalul pas greşit care s-a făcut a fost reprezentat de momentul adoptării Ordonanţei 13, unde lucrurile pe fond erau corecte. Modalitatea prin care ordonanţa a fost adoptată a declanşat un val de proteste, care era de evitat. A fost o uriaşă manipulare, căreia i-au căzut pradă foarte mulţi oameni. Făcând bilanţul celor 100 de zile de guvernare, startul nu a fost cel mai potrivit, dar premierul şi miniştrii îşi văd de programul stabilit', a afirmat Călin Popescu Tăriceanu la Antena 3.
În același timp, Tăriceanu susține că în România a funcţionat, în ultimii ani, un sistem paralel de putere care a luat cele mai importante decizii. "În România, din păcate, în decursul ultimilor ani, s-a creat un sistem paralel de putere, îl numeam ocult în trecut, dar acum îi vedem componentele. Sistemul lua cele mai importante decizii, nu doar politice, ci şi în domeniul Justiţiei.
Ce căutau la întruniri preşedinta Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, procurorul general, directorul şi adjunctul operativ al SRI? Nu ştiu dacă pagina a fost dată şi capitolul închis. Este şi rolul Parlamentului de a vedea ce s-a întâmplat. Părerea mea este că acest sistem paralel de putere în care au fost implicaţi sau nu conducători sau instituţii, au fost implicaţi până în acest moment. (...) Ni se pare firesc să existe o astfel de frăţie extinsă între persoanele care se întâlneau la un şpriţ şi luau hotărâri importante? (...) Aceste instituţii nu au ce căuta împreună la aceeaşi masă decât în situaţii instituţionale", a mai afirmat Călin Popescu-Tăriceanu la Antena 3.
Totodată, președintele Senatului a precizat că ancheta comisiei parlamentare privind posibilele fraude de la alegerile prezidenţiale din 2009 nu se va suprapune cu cea a Parchetului. "Cei care apreciază că nu mai este nevoie de comisia parlamentară s-au pripit. Procurorul se va ocupa de aspectele penale. Parlamentul nu are acest rol, ci acela de a investiga chestiunile de ordin politic, consecinţele politice. (...)
Vom revizui obiectivele comisiei pentru a nu se suprapune cu ancheta Parchetului. Sunt foarte multe informaţii care vor veni la comisii. Oameni mi-au adus deja informaţii relevante despre ce s-a întâmplat la alegerile din 2009. Gravitatea este crearea şi funcţionarea în România a acestui sistem de putere paralel cu puterea democratică. Oamenii de bună credinţă vin la vot şi dau votul celor de la care au aşteptări. Instituţiile democratice erau faultate de această frăţie a unor instituţii care luau decizii în locul instituţiilor alese de cetăţeni. Această situaţie nu poate fi tolerată. Încercăm să revenim la normalitate. A fost abuz de putere, corupţie de putere", a mai declarat Călin Popescu-Tăriceanu.
La final, Tăriceanu a spus voalat că şeful comisiei va fi Liviu Dragnea, dat fiind faptul că "PSD şi ALDE au majoritatea parlamentară, domnul Dragnea şi-a declarat disponibilitatea şi nu există un impediment regulamentar în această privinţă".