BISTRIŢA. Patru tineri au murit pe loc, azi, după ce au intrat cu maşina într-ul stâlp
- Petre Ţache
- 17 aprilie 2017, 09:11
Patru tineri din Bistriţa-Năsăud au murit, luni dimineaţa, între Telciu şi Romuli, după ce maşina în care se aflau a lovit un stâlp de electricitate
Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa-Năsăud au anunţat că la locul accidentului au fost găsite cinci victime, din care patru erau inconştiente. “În momentul în care echipajele de salvatorii au ajuns la locul indicat, au găsit cinci victime de sex masculin rămase încarcerate, dintre care patru inconştiente. Intervenţia a avut un grad ridicat de dificultate, stâlpul şi firele de electricitate rupte în urma impactului au căzut pe caroseria autoturismului şi pe partea carosabilă şi au îngreunat intervenţia echipajelor de salvatori”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa-Năsăud, plt. maj. Marius Rus, citat de mediafax.ro. Cei patru morţi aveau 17, 19, 28, respective 3 de ani. Un alt tânăr de 16 ani a supravieţuit, informează bistriţeanul.ro. Starea sa nu e gravă, el suferind doar o rană la un picior. În autoturism au fost găsite şi două lăzi de bere. „O singură victimă este conştientă, cooperantă, clinic singurul semn pe care îl prezenta era un traumatism de membru inferior stâng. Persoana care a supraviețuit a recunoscut consumul de alcool”, a declarat medicul SMURD, Mihaela Korun, citată de bistriţeanul.roŞoferul nu avea permis obţinut în România. La faţa locului au intervenit echipajele ISU din oraşul Năsăud şi medicii din Bistriţa însă, cu toate eforturile făcute, patru tineri au murit.