Evaluarea Națională la clasa a II-a. Luni, proba de scriere la limba română
- Maria Anghel
- 10 aprilie 2017, 08:19
Evaluarea naţională 2017. Elevii de clasa a II-a susțin luni prima probă, la Limba română (scris) din cadrul Evaluării Naționale, urmând ca marţi acestora să le fie examinată capacitatea de a recepta un text citit.
Evaluarea naţională continuă cu proba la Matematică care va avea loc miercuri, iar joi — proba de scris și citit la limba română pentru elevii aparținând minorităților naționale, conform calendarului aprobat de Ministerul Educației Naționale, scrie Agerpres.
Potrivit metodologiei, la proba de scriere, elevilor li se evaluează competenţele de producere a mesajelor scrise, iar la proba de Citit capacitatea de a recepta mesajele citite.
Rezultatele obținute nu se înregistrează în catalogul clasei. Acestea sunt însă valorificate la nivelul unității de învățământ prin elaborarea planurilor individualizate de învățare și prin informarea părinților/reprezentanților legali ai elevului asupra stadiului formării și dezvoltării competențelor evaluate.
Elevii vor începe testul la ora 9.00. Sălile în care se susțin evaluările naționale sunt, de regulă, cele în care elevii își desfășoară activitatea în mod curent. Durata alocată rezolvării subiectelor este de 30 de minute pentru fiecare test administrat.
Subiectele sunt elaborate de Centrul Național de Evaluare și Examinare.
Evaluarea Națională continuă în mai la clasele a IV-a și a VI-a.
Elevii de clasa a IV-a vor susține proba la Limba română pe 3 mai, iar pe 4 mai la Matematică. Pe 5 mai va avea loc proba la Limba maternă.
La clasa a VI-a, proba de Limbă și comunicare va avea loc pe 10 mai, iar cea la Matematică o zi mai târziu.
Ministerul Educaţiei nu a mai actualizat site-ul subiecte.edu.ro cu noi modele de subiecte pentru anul 2017, site-ul oferind o serie de modele din anii trecuţi.