În Ploieşti, pe strada Rudului, se găsesc trei mari instituţii de urgenţă şi tratament pentru populaţie: puşcăria, spitalul Schuller şi pompierii. În rest, oameni, case, străduţe, vilişoare, câteva maidane, ceva grădini, o cârcă de non-stopuri, cârciumioare şi, mai într-o parte, pe o stradă laterală, Morga.
Până acum, n-aveam nici un fel de ştire – ca vechi ploieştean de suşă proletară ce sunt – despre strada aceasta celebră, care se desprinde din Bulevardul cu castani – mândria urbei, ce leagă Gara Mare de centru – şi se termină în şina ferată din marginea de sud a oraşului. Niciuna dintre cele trei instituţii menţionate în fraza de mai sus (hai, patru, ca să fiu morbid!!) nu-mi mai dăduseră de veste despre ce fac dânsele, cu ce se mai ocupă, despre problemele pe care le întâmpină în activitatea lor, despre relaţiile pe care le au cu cetăţenii, cu notabilităţile, cu filosofia, cu absurdul şi, bineînţeles, cu secolul XXI.
Asta, până când o ştire-bombă venită din Ploieşti, dar nu numai atât, ci, culmea! chiar de pe strada Rudului, m-a năucit pur şi simplu. Mi-a îngenuncheat credinţa că nimic straniu nu se mai poate întâmpla în lumea asta cu care s-a nimerit să fiu contemporan. Mi-a atacat la bază, violent şi necruţător, metabolismul bazal şi liniştea. Şi, totodată, mi-a distrus tot patrimoniul de informaţii halucinante, pe care-l realizasem încet-încet, cătinel, de-a lungul vremii, adunând pe parcursul întregii mele vieţi tot felul de resturi de întâmplări bizare. „Ştiri din ţară şi de peste hotare”.
Aşadar, la Penitenciarul din Ploieşti (care este situat o idee mai departe de centrul oraşului, fiind înconjurat de case, străzi, oameni, fapte, întâmplări, destine şi, nota bene, foarte aproape de fostul restaurant „Pelicanul”!), s-a petrecut o crimă oribilă. Cum, oribilă? Uite-aşa! Mizerabilă. Mârşavă. Incalificabilă. Odioasă. Respingătoare (sau, dacă vreţi, repugnantă!).
Mai exact, în zborul ei involt, graţios, suav, zvelt şi gingaş, a fost omorâtă o dronă… Da, biata de ea, o dronă. Deci, nu o cioară, nu o vrăbiuţă, nu un porumbel al păcii. Nu, doamnelor şi domnilor! Ci o dronă „Phantom”, ce plutea pe deasupra închisorii, dirijată dinăuntru de un deţinut care aştepta. Aştepta ca drona să-i lase din plisc să cadă telefonul mobil de care avea atâta nevoie, dar n-avea voie! Ei bine, datorită abnegaţiei, priceperii, abilităţii şi, mai ales, vigilenţei organelor de pază, ale gardienilor păcii şi ale agenţilor din „sectorul operativ şi siguranţa deţinerii” (îmi place asta cu „siguranţa deţinerii”, sună aşa de intelectualist, că l-ar impresiona şi pe Alexandre Dumas, în „Contele de Monte-Cristo”!)… Bref, drona a fost doborâtă, a fost ucisă. Cu cea mai eficientă armă, cea mai modernă şi cea mai eficientă. Nu cu laser (ca-n „Războiul stelelor”), cu raze super-X sau unde hiper-Y, ci mult, mult mai simplu. Cu un instrument a cărui eficacitate este verificată ancestral. Cu mătura!!! Exact, cu mătura!
Da, aflaţi că perversa dronă de tip „Phantom” a fost prinsă şi anihilată cu mătura. După care, i s-au scos maţele şi a fost deconectată de la univers, devenind astfel o dronă moartă. Spectacolul de dansuri şi ţopăială s-a încheiat fericit, cu descoperirea dirijorului şi mutarea lui în altă închisoare. Şi, totodată, să nu uităm, cu acordarea unei premieri pentru femeia-gardian aflată de serviciu, care a folosit cu atâta îndemânare arma nimicitoare de drone.
Aceasta a fost întâmplarea pe care mi-a transmis-o – în dulcele grai al absurdului caragialean şi al Poeticii metafizice a lui Nichita – strada Rudului din Ploieşti. Mulţumesc pe această cale Ministerului de Interne şi Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, pentru gradul de profesionalism în stârpirea dronelor la care au ajuns angajaţiii aferenţi.
Recomandările noastre
