Un român este dat DISPĂRUT în urma alunecărilor de teren din Columbia

Un român este dat DISPĂRUT în urma alunecărilor de teren din Columbia

Autoritățile din Colombia a anunțat că un cetățean român și doi italieni sunt dați dispăruți în urma alunecărilor de teren care au provocat moartea a 260 de persoane din oraşul Mocoa, aflat în sud-vestul țării în doar două zile.

Site-ul Noticias.caracoltv.com a anunțat dispariția cetățeanului român fără să precizeze nimic despre identitatea acestuia. Duminică seară preşedintele columbian Juan Manuel Santos a spus că 60 de copii se află printre cei care şi-au pierdut viaţa. Peste 200 de persoane sunt în continuare pierdute fără urmă. 

Preşedintele Santos a declarat luni stare de urgenţă pentru a putea debloca fondurile necesare pentru salvare şi reconstrucţie. Apa şi noroiul au acoperit străzile în 17 dintre cele 40 de cartiere din Mocoa sâmbătă dimineaţă, luând pur şi simplu casele pe sus, după ce ploile torenţiale au dus la revărsarea râurilor Mocoa, Mulato şi Sancoyaco.

Primarul din Mocoa, Jose Antonio Castro, a declarat că torentul de noroi, care i-a avariat şi propria locuinţă, a fost de neoprit. "Chiar dacă am fi construit Marele zid chinezesc, tot nu am fi reuşit să-l oprim".  

Mocoa, care are o populaţie de 40.000 de oameni, este situată în statul Putumayo din apropierea frontierei cu Ecuadorul, la circa 630 km sud-vest de capitala Columbiei, Bogota. Ploile torenţiale au creat mari probleme în regiunile de pe coasta de nord-vest a Americii de Sud timp de săptămâni, provocând inundaţii la scară largă în Columbia, Peru şi Ecuador care au dus la zeci de decese. 

Din decembrie, inundaţiile din regiune Piura din Peru, aflată la circa 1.300 km sud de Mocoa, au provocat moartea a 91 de oameni şi au afectat peste 740.000 de oameni.  Ploile sunt legate de fenomenul El Nino, care provoacă temperaturi  care provoacă temperaturi neobişnuit de mari de-a lungul coastei de la Oceanul Pacific a Americii de Sud.