EXECUTIVUL E OPTIMIST! Viorel Ștefan estimează că încasările bugetare pe trimestrul I vor depăşi 58 de miliarde de lei
- Cristina Vladu
- 3 aprilie 2017, 14:22
Ministrul Finanţelor Publice, Viorel Ştefan, a declarat astăzi că aşteaptă execuţia bugetară pe trimestrul I pentru a finaliza analiza impactului care va rezulta ca urmare a creşterilor salariale din sectorul public începând cu 1 iulie 2017.
„Aşa cum am mai declarat, principalul obiectiv al implementării legii salarizării este acela de a face sistemul predictibil, stabil, controlabil. Deci, de aici apare nevoia de urgenţă în implementare, în condițiile în care termenul de 1 iulie este unul de la care nu cred că putem face rabat. În legătură cu capacitatea bugetului de absorbi impactul, este prematur să mă pronunţ, aştept măcar execuţia pe trimestrul I şi atunci voi avea o imagine mai clară (…) Este o analiză în derulare, nu am concluziile, mă abţin să fac alte comentarii", a afirmat Ştefan. În același timp, demnitarul a spus că, potrivit unor prime estimări, încasările bugetare pe trimestrul I al anului în curs vor depăşi 58 de miliarde de lei, cu 2,5 miliarde de lei mai mult faţă de perioada similară a anului trecut. Totodată, Viorel Ştefan a dezmințit zvonurile vizavi de o presupusă naționalizare a pensiilor private. „Aberaţie mai mare ca aceasta nu am auzit. Dimpotrivă, şi eu am transmis mesaje în acest sens, fondul public de pensii, Pilonul I, este într-un proces de consolidare. Deci, sarcina de transfer dinspre bugetul de stat către pilonul public de pensii este una în scădere. Deci, este un semnal foarte bun, evoluţiile sunt foarte bune, deci nu există absolut nicio raţiune ca să vorbim despre naţionalizarea Pilonului II", a declarat Viorel Ştefan, întrebat de presă despre informaţiile care circulă potrivit cărora Guvernul vizează naţionalizarea pensiilor private.