S-a depășit orice record! Azi s-au înregistrat și 44 de grade la umbră

S-a depășit orice record! Azi s-au înregistrat și 44 de grade la umbră

Mari părţi din India se topeau sâmbătă la 36 până la 44 de grade Celsius, în condiţiile în care vârful temperaturilor de vară este aşteptat abia peste mai mult de o lună.

Staţiile meteorologice de pe dealurile nordice, precum Kullu şi Mukteshwar, unde în mod normal este rece la începutul lunii aprilie, au înregistrat peste 30 de grade, cu cinci-opt grade peste normal.

Departamentul meteorologic indian a declarat că s-a înregistrat un ''val de căldură până la condiţii severe de caniculă'' în numeroase zone din centrul şi nordul Indiei. Anterior acesta avertizase că este probabil ca temperaturile de vară în 2017 să fie mai mari decât în mod normal.

Un raport recent publicat în Proceedings of the US National Academy releva că vor fi valuri de căldură intensă, în special în metropole, chiar dacă încălzirea globală este limitată la sub 2 grade Celsius, obiectivul stabilit în conformitate cu acordul privind schimbările climatice de la Paris.

Rezultatele studiului arată că şi în cazul unei încălziri cu mai puţin de 2 grade Celsius, locuri precum Karachi din Pakistan şi Calcutta din India s-ar putea confrunta în fiecare an cu condiţii similare cu valurile de căldură letale pe care le-au înregistrat în 2015.

Cel puţin 2.000 de oameni au murit în India şi 1.200 în Pakistan în timpul valului de căldură din Asia de Sud în 2015, când temperaturile au ajuns la aproape 50 grade Celsius în unele zone.

 

 

Ne puteți urmări și pe Google News