Noua conducere a PNL Constanța, aleasă cu chiu cu vai

Noua conducere a PNL Constanța, aleasă cu chiu cu vai

Liberalii constănțeni și-au ales, cu mare greutate, seara trecută, noua conducere a organizației municipale, fiind nevoiți să convoace o ședință extraordinară din cauza numărului insuficient de membri prezenți la Casa de Cultură din oraș. Noul președinte ales, singurul candidat prezent la ședință, este consilierul județean George Muhscină. Scandalul continuă, însă, pentru că senatorul Vergil Chițac, care a acuzat conducerea județeană de “blat cu PSD-ul”, a atacat în instanță alegerile de la municipiu.

Comitetul de Coordonare Local al Organizație Municipale Constanța a PNL, întrunit vineri seară, nu a întrunit cvorumul de 353 de membri necesari, fiind nevoit să convoace, astfel, ședința extraordinară. În urma centralizării celor 318 voturi valabil exprimate, noul președinte al organizației municipale PNL Constanța, George Muhscină, a fost ales cu 301 voturi.  Noul Birou Politic Local al Organizației municipale PNL Constanța este format din doi prim-vicepreședinți, Marius Enescu și Costel Stanca, opt vicepreședinți, 15 membri și un trezorier. Ședința a fost prezidată de președintele filialei județene a  PNL Constanța, Gheorghe Dragomir.

A fost ultima ședință de alegeri la municipiu pe care a coordonat-o Gheorghe Dragomir. El nu va mai candida pentru nicio funcție în conducerea filialei locale a PNL. Fostul deputat a subliniat că alegerile au fost organizate conform statutului iar acuzele lui Vegil Chițac și ale echipei sale sunt nefondate. “Ei au înțeles că este mai simplu să contești decât sa vii într-o competiție, să folosești vorbe urâte despre colegii care ți-au dat posibilitatea să ocupi funcția de demnitate publică de astăzi. Suntem una din puținele organizații care nu ne-am înțeles cu PSD pe timpul USL. Nu a fost niciun blat. Nu aveți nicio șansă. Acest PNL nu va încăpea pe mâna nimănui și va rămâne al liberalilor” a spus Gheorghe Dragomir în aplauzele sălii.                         

Fostul președinte interimar de la municipiu, senatorul Vergil Chițac, și echipa lui, au lipsit de la alegeri, contestând în instanță calendarul alegerilor și acuzând conducerea județeană de “blat cu PSD-ul”. De altfel, senatorul Vergil Chițac, care ceruse organizarea pe 8 aprilie a alegerilor municipale, el fiind la Berlin în data de 31martie, în calitate de președinte al Delegației Române la Adunarea Parlamentară a NATO, a postat, aseară, pe facebook că a avut dreptate în privința cvorumului. “Oamenilor le-a fost frică să se facă părtaşi la o ilegalitate”, spune Chițac, cerând demisia lui Gheorghe Dragomir. În acelaşi timp, solicită conducerii naţionale a PNL să suspende alegerile interne până la instaurarea unei conduceri interimare la Constanţa.