Târgul de joburi și internshipuri RAU JOB FAIR, ediția a IV-a (P)
- Felix Mihai Badea
- 28 martie 2017, 18:09
În scopul corelării permanente a ofertei educaționale cu cerințele pieței muncii, precum și a creării unui mediu de interacțiune concret, Universitatea Româno-Americană din București organizează târgul de joburi și internshipuri RAU JOB FAIR, ediția a IV-a.
Târgul va avea loc pe data de 4 aprilie 2017, între orele 10:00 – 17:00, în incinta Universității Româno-Americane (Bld. Expoziției, nr.1B, sector 1, București).
Evenimentul cuprinde activități de recrutare și selecție la standurile companiilor expozante ce vor fi amplasate în holul principal al Universității (corp B).
De asemenea, evenimentul presupune desfășurarea în paralel a unor workshopuri tematice menite să ofere informații utile pentru dezvoltarea profesională, susținute de către reprezentanții ai mediului social, educațional și de business.
Evenimentul este deschis oricărei persoane (student, masterand sau absolvent), indiferent de universitatea de proveniență.
Participarea este GRATUITĂ și se realizează în urma completării formularului de înscriere online.
Detalii complete pe site-ul dedicat - http://rjf.rau.ro/.