Balena Albastră. Mărturia unei fete care a vrut să intre în jocul care împinge copiii spre tragedie
- Theodora Sutiu
- 19 martie 2017, 10:28
O fata de 13 ani din Timișoara a simțit pe pielea ei efectele jocului care a ucis peste 100 de adolescenți ruși. Dar oricât a încercat, n-a reuşit să scape de cei care fac bani de pe urma tinerilor naivi, care le cad în plasă. Numele din acest material nu sunt cele reale. Dar drama prin care au trecut fata şi părinţii ei este cât se poate de reală.
La 13 ani, Maria a ajuns întâmplător pe siteul jocului care a provocat peste 130 de decese în Rusia. "Am intrat pe site, un fel de facebook rusesc, unde acolo îți spune să vorbești cu un administrator și te pune să îți scrii pe mână cu lama F57 și dup-aia intri în joc la ei. Și în momentul în care am văzut că te pune.., începe cu din astea... am ieșit de acolo și în momentul acela m-au sunat", a spus ea conform Digi24.
Așa a început teroarea. Maria a accesat jocul de pe telefon, fără să ofere vreun număr de contact. Chiar și așa, administratorii jocului i-au aflat imediat identitatea. "Îmi dădeau tot felul de mesaje cu amenințări. Am blocat numărul, să nu mai poată să îmi scrie și să mă sune. Dar m-au sunat de pe alt număr. Tot cu amenințări și pe WhatsApp și... Că să-mi iau sicriu, că el mă vede, că o să-mi văd familia moartă... dacă nu fac ce-mi zice el. Mi-a dat date ale părinților, la ce școală sunt, la ce liceu... tot mi-a zis despre mine", a mai spus ea.
Acesta a fost momentul în care adolescenta a înţeles că jocul nu mai e joc. Le-a cerut ajutor părinților.
Citește toate amănuntele pe AICI
Balena Albastră. Poliţia a identificat, în ultimele 24 de ore, 19 minori despre care se presupune că ar fi implicaţi în jocul de-a sinuciderea care a stârnit teroare în Rusia și țările din jur. Oamenii legii spun că pe corpurile tinerilor au fost identificate leziuni sau urme ale unor răni pe care şi le-ar fi provocat singuri.
Potrivit şefului Inspectoratului General de Poliţie din Republica Moldova, Alexandru Pînzari, polițiștii continuă să-i caute pe cei implicaţi în jocul periculos. „Pe tot teritoriul ţării, cu implicarea ministerului Educaţie şi ministerului Sănătăţii au fost create grupuri care activează în teritoriu şi verifică pe mai multe căi copiii dacă nu sunt implicaţi în acest joc periculos”, a precizat Pînzari, citat de Publika.md.
Reamintim că Evenimentul Zilei a publicat ieri un interviu-eveniment cu un tânăr din Republica Moldova ce luptă pentru a-și salva colegii de generație din ghearele acestui joc al morții. Materialul integral poate fi citit aici, sub titlul „Balena Albastră, un fake news cu consecințe înfiorătoare. Interviu cu un licean, salvator al ”balenelor albastre eșuate”, adică al tinerilor care sunt dispuși să execute provocările ”curatorilor”.
Potrivit poliției moldovene, peste 200 de profiluri, postări şi mesaje al căror conținut avea conexiuni cu jocurile morţii au fost identificate pe reţelele de socializare în doar o săptămână. Șefului Inspectoratului General de Poliţie spune că autorităţile au demarat acţiuni pentru a-i indentifica pe cei care participă la joc.
În plus, oamenii legii au început și să acorde sancțiuni părinților. Mama unui copil a fost amendată de polițiști pentru că nu şi-a monitorizat copilul şi nu a observat la timp schimbările din comportamentul acestuia.
Jocul sinuciderii a apărut în Rusia, iar în scurt timp s-a răspândit printre adolescenții din Ucraina și regiunea transnistreană. Cumulat, aceste jocuri au dus la moartea a circa 200 de copii. În Republica Moldova, primul caz a fost înregistrat pe 8 martie, când doi adolescenți au sărit în gol de pe o clădire cu 16 etaje.
Ministerul Educației de la Chișinău a emis o circulară prin care solicită instituțiilor de învățământ să raporteze autorităților cazurile de tentativă de suicid ale adolescenților.
Citește și:
Citește și:
Jocul Balena Albastră. CREATORUL APLICAŢIEI a DEZVĂLUIT MOTIVELE pentru care A UCIS SUTE DE TINER
Cum se joacă „Balena Albastră”, provocarea care îi trimite la MOARTE pe sute de tineri
Citește și:
Jocul Balena Albastră. CREATORUL APLICAŢIEI a DEZVĂLUIT MOTIVELE pentru care A UCIS SUTE DE TINER
Cum se joacă „Balena Albastră”, provocarea care îi trimite la MOARTE pe sute de tineri