Viitorul handbalului mondial, la Râmnicu Vâlcea!
- Nicolae Comănescu
- 11 martie 2017, 15:20
Federația Română de Handbal organizează weekendul viitor (17-19 martie) cel mai puternic turneu amical de junioare din istoria sa. Viitoarele stele ale handbalului mondial se întâlnesc la Rm.Vâlcea, leagănul handbalului feminin românesc.
Rusia (campioană mondială junioare en-titre, triplă campioană europeană), Norvegia (fostă campioană europeană și vicecampioană mondială junioare), România (campioană mondială junioare 2014 și bronz în 2012, campioană europeană în 1999) și Polonia vor juca la prima ediție a Trofeului Carpați pentru junioare.
Tricolorele mici au început deja cu entuziasm pregătirea la Rm.Vâlcea pentru cel mai important turneu al carierei lor. "Este un început de drum foarte greu pentru această generație, dar dacă suntem unite putem aduce foarte multe rezultate bune. Trofeul Carpați este o șansă frumoasă pentru că vom întâlni echipe bine pregătite și putem da dovada talentului și muncii depuse până acum. Mă aștept să văd sala plină pentru că handbalul este un sport cu tradiție în Râmnicu Vâlcea" - a declarat centrul Patricia Moraru (CSM București).
Selecționerul Ion Ivan crede că toți antrenorii de handbal din România ar trebui să fie prezenți săptămâna viitoare în Sala Traian din Rm.Vâlcea pentru a vedea pe viu generația de mâine a handbalului autohton, dar și metodele tehnico-tactice ale celor mai puternice școli de handbal din lume. "Am niște eleve speciale, sunt fete inteligente care merg bine și cu școala, nu trebuie să repet de o sută de ori indicațiile la antrenamente. Este o șansă mare pentru ele să prindă cel mai puternic turneu organizat vreodată în România. Aș spune că este însă o mare oportunitate pentru tot sectorul juvenil, pentru jucătorii și profesorii de handbal să vadă la ce trebuie să ne raportăm la acest nivel deoarece Rusia și Norvegia vor etala cu siguranță cele mai moderne procedee tehnice și tactice. Ne dorim și ca echipa României să atragă atenția printr-un joc frumos, cu o exprimare colectivă și individuală de excepție.
Trofeul Carpați reprezintă și un test util în perspectiva primului examen oficial pentru această generație la vârstă junioratului, Campionatul European din Slovacia (10-20 august)."Sunt niște meciuri de pregătire foarte importante. Un examen pentru noi, care o să ne arate unde ne situăm și cât mai avem de muncit până la Campionatul European. Noi sperăm la medalii, domnul profesor ne ridică mereu moralul și ne creează un mental de invingătoare. La Trofeul Carpați obiectivul principal ar fi să jucăm spectaculos, să facem o imagine bună handbalului românesc pe plan mondial", a concluzionat portarul Cristina Ciaușescu (CSM București)
S-au pus în vânzare biletele
Biletele pentru Trofeul Carpați se pot achiziționa deja online de site-ul eventim.ro (http://www.eventim.ro/ro/bilete/trofeul-carpati-la-junioare-ramnicu-valcea-sala-sporturilor-traian-457332/event.html?ca=12) și din rețeaua magazinelor partenere. Prețul unui bilet este de 5 lei/zi, iar un abonament pentru cele trei zile de handbal spectacol costă doar 12 lei. Biletele se pot cumpăra în ziua partidelor și direct de la casele de bilete ale Sălii Traian. Copiii sub 15 ani au intrare liberă în limita locurilor disponibile.
Programul Trofeului Carpați de Junioare:
Vineri, 17 martie: Rusia-Norvegia (ora 16.00) și Polonia-România (ora 18.15)
Sâmbătă, 18 martie: Norvegia-Polonia (ora 16.00) și România-Rusia (ora 18.15)
Duminică, 19 martie: Rusia-Polonia (ora 11.00) și Norvegia-România (ora 13.15)