Tensiuni internaționale. Avionul ministrului turc de externe oprit să aterizeze în Olanda

Tensiuni internaționale. Avionul ministrului turc de externe oprit să aterizeze în Olanda

Guvernul olandez a decis să interzică aterizarea avionului ministrului turc de externe Mevlut Cavusoglu, care a atras atenţia că se va deplasa sâmbătă în Olanda pentru a participa la un miting de susţinere a schimbărilor constituţionale pentru întărirea puterilor prezidenţiale în Turcia, transmite AFP.

"Autorităţile turce au ameninţat public cu sancţiuni. Acest lucru face imposibilă căutarea unei soluţii rezonabile. De aceea, Olanda a transmis că retrage drepturile de aterizare pentru avionul ministrului turc”, precizează guvernul olandez într-un comunicat .

Anterior, într-un interviu pentru postul de televiziune CNN Turk, şeful diplomaţiei turce a spus că îşi menţine intenţia de a merge în Olanda sâmbătă pentru un miting în favoarea unui vot favorabil la referendumul din Turcia privind extinderea puterilor preşedintelui Recep Tayyip Erdogan, în ciuda opoziţiei exprimate de guvernul olandez.

"Mă voi duce la Amsterdam astăzi (sâmbătă). Vom impune sancţiuni dure Olandei dacă această vizită este împiedicată”, a afirmat ministrul, conform sursei citate.