Instanța de judecată a stabilit VIITORUL unui fost MINISTRU: are de executat 5 ANI și 6 luni
- Adrian Dumitru
- 9 martie 2017, 23:18
Tribunalul Vaslui a judecat cererea făcută de avocații fostului ministru Relu Fenechiu, care își ispășește pedeapsa primită în dosarul "Transformatorul".
Magistrații au judecat cererea reprezentanților legali ai lui Fenechiu, prin care aceștia au solicitat instanței de judecată să contopească pedeapsa de 5 ani din dosarul “Transformatorul” cu cea de 3 ani și 10 luni din dosarul “Siveco”.
Conform Agerpres, judecătorii au decis contopirea pedepselor urmînd ca Ralu Fenechiu să facă 5 ani de închisoare, la care se adaugă un spor de 6 luni. De menționat că pedeapsa este în desfășurare, Relu Fenechiu executînd deja trei ani și o lună.
Fostul ministru al Transporturilor a fost condamnat definitiv în dosarul 'Transformatorul' în luna ianuarie a anului 2014, după ce a fost trimis în judecată de către procurorii DNA în iunie 2012, fiind acuzat că prin firmele sale a vândut transformatoare şi întrerupătoare uzate şi vechi la preţuri de produse noi către Sucursala de Întreţinere si Servicii Energetice Electrice Moldova, cu complicitatea fostei conduceri a instituţiei.
A doua condamnare, cea în dosarul 'Siveco', s-a făcut după ce fostul ministru şi-a recunoscut vinovăţia într-un dosar în care era acuzat de DNA Ploieşti de trafic de influenţă în formă continuată şi spălare de bani.