Administrația Trump pregătește o mare victorie externă, înaintea întâlnirii cu Putin | PULSUL PLANETEI

Laboratoarele de planificare strategică ale Armatei americane au pe masă formula de reacție și intervenție directă, care să marcheze o mare victorie externă pentru Administrația Trump, înaintea primei întâlniri cu Vladimir Putin.

 La momentul reuniunii șefilor statelor majore întrunite, documentul propus avea 5 anexe, care marcau cele 5 amenințări principale: Rusia, China, Daesh/Stat Islamic, Coreea de Nord, Iran. În ultimele 3 luni, planificarea s-a rafinat, trupe au fost introduse pe teren în Irak, Siria, Yemen, iar acțiunile Armatei Americane au dobândit consistență în Siria-coaliția anti Stat Islamic, în Yemen, unde a murit și primul soldat american sub ordinul Președintelui Trump și în Afganistan, unde se încearcă stabilizarea regimului.

Într-adevăr, planificatorii americani au câteva constrângeri imediate: mai întâi, e nevoie de identificarea unei probleme stringente, care amenință America. Acest fapt restrânge fundamental acțiunile la cele câteva spații unde situația e tulbure și unde liderii fac vocalize și amenință direct SUA. Așa a ajuns în prim plan, de exemplu, Coreea de Nord și posibilitatea de a bombarda siturile nucleare și de rachete ale Phenianului. E amenințare directă, a acționat – și nuclear, și balistic – e condamnată de Consiliul de Securitate al ONU, a intrat și sub sancțiunile severe ale propriului său sponsor, China, care nu-i mai cumpără cărbunele, a avut și acțiuni externe reprobabile – precum uciderea cu o cârpă îmbibată în toxină botulinică a unei rude ce putea revendica, eventual, succesiunea la conducerea statului transformat în monarhie populară.

Dacă Coreea de Nord îndeplinește criteriul țintei perfecte pentru amenințare directă, lovitura ce se anunță a fi o victorie nu creează însă avantaje majore față de principalii rivali, China și Rusia, și nu oferă avantaje de poziționare. Din contra, tolerarea acțiunii sale de către China și Rusia obligă SUA să accepte și reciproca în alte spații, și această perspectivă nu constituie neapărat un avantaj.

Locul din România în care Creatorul a împărțit muritorilor o bucățică de cer. E binecuvântat

Furtuna Caetano a lovit năprasnic. Nu a mai nins atât din 1956

O altă variantă la îndemână este acțiunea din Yemen. Mai puțin în prim plan, fără a fi atât de vizibilă și fără impact în raport cu principalii rivali, o lovitură care să încheie conflictul din Yemen aduce avantaje de poziționare sensibile, în favoarea Arabiei Saudite și coaliției din Golf, împotriva intereselor și poziționărilor Iranului în regiune – deși Teheranul neagă sprijinul pentru opoziția hutită, inclusiv livrările de arme. Mai puțin spectaculoasă și mai de durată, intervenția nu poate fi, însă clamată ca victorie de către Președintele Trump, chiar dacă substanța unei asemenea acțiuni e importantă.

Acțiunea directă asupra Chinei nu intră în discuție. Aici, subtilitatea și diplomația reconstrucției alianțelor din Pacific devine cheia, deși acordurile de liber schimb au fost dinamitate de noul președinte american cu aceiași parteneri. În privința Rusiei, reasigurarea, descurajarea și apărarea Flancului Estic e de primă importanță, dar o intervenție mai departe e exclusă, iar înarmarea Ucrainei cu arme letale defensive e singurul răspuns de poziționare în vederea negocierilor în forță. Totuși, punctul cel mai important de poziționare și câștig e Orientul Mijlociu, în mod special Siria. De aceea, componenta diplomatică și militară de planificare vizează direct Siria.

Mai întâi, trebuie spus că orice poziție și acțiune în Siria este o afirmație directă în raport cu Rusia. E o poziționare ce dă mesaje majore pe această direcție Rusiei, iar în subsidiar, o poziționare convenabilă are efectul secundar de reangajare puternică a Turciei în siajul aliat. Deci, eventuala nuanțare potrivită a relației cu kurzii, combinată cu tratarea unei ținte directe a turcilor, poate avea și acest efect secundar. Iar Siria mai oferă un avantaj, fiind spațiul unde predecesorul lui Trump, Barack Obama, a avut momentul de cumpănă privind atacarea lui Al Assad, în 2013, și celebrul episod al liniei roșii, încălcate, dar fără reacție. E motivul pentru care credem că poziționarea anti-Al Assad și conceperea unei motivații juridice – utilizarea armelor chimice de către regim după renunțarea formală la acestea – poate crea avantajul și contextul unei intervenții nesancționabile de către Rusia, dar care să vizeze schimbarea situației din teren care i-a dat deja Siria utilă sub control lui Al Assad și mai ales lui Putin.