Gigi Becali A TUNAT după semi-eșecul Stelei în fața „lanternei roșii” a Ligii I: „Până atunci mai am răbdare cu ei”

Gigi Becali A TUNAT după semi-eșecul Stelei în fața „lanternei roșii” a Ligii I: „Până atunci mai am răbdare cu ei”

Remiza de aseară, 1-1, cu ASA Târgu Mureș, l-a scos din minți pe Gigi Becali, fapt ce l-a determinat pe patronul Stelei să facă un anunț incendiar.

Steaua nu iese din criză, iar rezultatul înregistrat aseară, pe „Arena Națională”, 1-1, cu ultima clasată în Liga I, l-a pus serios pe gânduri pe Gigi Becali. Latifundiarul din Pipera susține că, dacă echipa sa va rata câștigarea campionatului în acest sezon, își va lua mâinile de pe Steaua. 

„Eu vă mai spun ceva, nu luăm locul 1 sau 2, până atunci mai am răbdare cu ei, mai cred în ei, nu-i mai cert cu nimic, mai aștept să văd dacă e locul 1 sau 2, dacă nu, eu vă promit: la revedere cu Becali din fotbal. Dacă locul 1 sau 2 nu-l iau, mă dau afară, vând tot”, a declarat Gigi Becali, la Digi Sport.

În cele 5 meciuri disputate în acest an în Liga 1, echipa antrenată de Laurențiu Reghecampf a câștigat unul singur, cu CS U Craiova (2-1), la acestea se mai adaugă și înfrângerea din Cupa Ligii cu Dinamo (1-3).