De vreo șase ani se strâng, lunar, prin diverse ceainării și cafenele. Sunt de vârste, meserii, sexe și pregătiri diferite. Într-o eră în care internetul dictează, parcă, viața, întâlnirile lor au ceva conspirativ.

Ai zice că-s sectanți, numai că nu au un guru. Religia lor e de o banalitate superbă. Într-un fel, discuțiile sunt anarhice, dar dacă îi asculți poți să le devii prozelit. Uneori sunt 20 de oameni, alteori 30. Numărul variază și nu sunt tot timpul aceiași. Nici locurile de meditație nu se repetă. Uneori sunt la București, alteori, în alte orașe precum: Galați, Cluj, Sibiu, Hunedoara, Oradea sau Suceava.

FOTO: Andreea Stoica crede că tot mai multă informație găsești în cărți, decât pe net

Oamenii aceștia par o specie în extincție. Sunt cei care preferă atingerea filelor cărților în dauna modernei tastaturi. Sunt fanii lecturii clasice, cu cartea în mână. Nu pe tabletă, e-book sau laptop. Își împărtășesc experiențele literare cu o candoare de preșcolar. Mai mult, își dăruiesc unii altora cărți. Vechi sau noi. Din orice domeniu, cu orice autor. De la tehnologia sudurii, până la Umberto Eco. Oameni frumoși, într-o lume din ce în ce mai urâtă.

Dai o carte, sau niciuna, și iei câte vrei

Andreea Chebac, de 28 de ani, este coordonatoarea proiectului „Schimb de cărți”. Tânăra literată e entuziasmată: „Sistemul funcționează astfel: aduci o carte, sau mai multe, sau niciuna! Cărțile se pun pe o masă și cine vrea ia acasă ce vrea și cât vrea. Asta, cu aprobarea posesorului. Dar, în general, oamenii lasă cărțile aici”. Andreea își arcuiește gâtul și se îmbujorează: „Noi nu ne bazăm pe un stoc de cărți, ci pe oameni. La întâlniri se socializează și se face schimb de cărți”. Cu alte cuvinte, e un fel de șuetă literară nemoderată de nimeni. Toată lumea vorbește și ascultă. „Eu pot aduce o carte pe care să n-o vrea nimeni, dar pot lua acasă, de tot sau cu împrumut, o altă carte, de la altcineva, care e sau nu de față”, descrie fata, falansterul ei literar.

Facerea Universului, la egalitate cu poeții necunoscuți

Dar dacă cineva vine cu o sută de cărți de care, pur și simplu, vrea să scape din biblioteca sa? Râde: „Noi nu vrem să ajutăm oamenii să scape de cărți, că ne-ar încurca...”. Are dreptate. Pentru asta există anticariate, buchiniști sau donatori. Centre de maculatură nu mai există.

În lumea de azi, îmbâcsită de noianul de informații cibernetice, își mai găsesc rostul bibliotecile publice? Gângurește, cristalin: „Da! Numai că acolo împrumuți cărți și atât! Aici discuți despre cărți...”.

Andreea Stoica, de 36 de ani, ce se recomandă „actriță de divertisment științific”, e pentru prima oară în această comunitate fără membri stabili, dar cu o identitate bine definită. „Vreau să înțeleg experiența asta…”, e sinceră femeia. A adus o carte, „Cum se face un Univers”, scrisă de Alex Doppelganger. De fapt, e o carte tipărită cu caractere mari, pentru adolescenți curioși, dar poate fi o lectură faină și pentru adulți. Afli din ea mărturii științifice despre facerea Universului. „Oricâtă informație ai avea pe internet, nu le găsești pe toate”, e sigură pe ea Andreea. Apoi bate în retragere: „Sigur, acolo sunt cărți speciale…”. La schimb s-a hotărât să ia „Neșlefuitele poeme”, o carte de poezii semnată de Cristian Boroș și Alexandru Rădescu.

Povestea orbului pasionat de carte veche

Cătălin Constantin, de 36 de ani, profesor de filozofie la Liceul pentru elevii cu deficiențe de vedere „Regina Elisabeta”, e un caz special. Are atrofie optică și strabism, nu vede deloc cu ochiul drept și are dioptrie +4 la stângul. N-a adus nici carte și spune că a venit de dragul întâlnirii cu alți iubitori de cărți. E pe tipar vechi: „Cartea e un obiect indispesabil pentru cei care au pasiunea lecturii. Ea nu poate dispărea din recuzită! Plăcerea de a ține o carte în mână nu poate fi înlocuită de imaginea rece și distantă a monitorului”. Recunoaște că viitorul spre asta tinde, dar menționează că pentru cei care investighează, atent, litera și cuvântul, cartea va rămâne obiectul de cult de neocolit. Ciudat este că bărbatul, pe trei sferturi orb, citește mai ales cărți doar în format electronic, cu ajutorul unei voci sintetice. „Cu toate astea, îmi epuizez restul de vedere pentru a putea buchisi prin filele galbene ale cărților…”. Apoi, începe un expozeu despre „Ana Roșculeț”, o nuvelă interesantă a lui Marin Preda, scrisă în perioada proletcultismului.

Simbioza netului cu cartea

Diametral opusă lui Cătălin este Andra Calenic, de 31 de ani, specialistă în comunicare și relații publice. „Vin la aceste întâlniri de la începuturi, de când eram studentă… Am adus multe cărți și am luat tot atâtea. Și polițiste și de speialitate, beletristică, în special”. Spune că citește și pe e-book, dar și pe hârtie. E optimistă: „Cred că, pentru o bună perioadă de timp de acum încolo, bibliotecile vor supraviețui în simbioză cu mijloacele moderne de citit. Și e ok!”. Pronosticul ei e moderat, dar sumbru: „În următorii 50 de ani cărțile vor rămâne. Peste un secol, nu mai știu...”. A adus două romane polițiste și a luat alte două, la fel. Cu autori necunoscuți.

George Arion jr. și moștenirea genetică a cărții

Printre membrii straniei confrerii s-a strecurat și un tânăr de 24 de ani, timid, cu o bărbuță incertă. Numele lui este George Arion jr. și este fiul cunoscutului publicist și scriitor omonim, ultimul redactor șef al celebrei reviste Flacăra. Se amuză: „La mine, microbul cărților e genetic! E din familie, de la tata…”. Spune că dacă citește ceva pe un ecran îl dor ochii, iar pe hârtie, nu: „Când citesc ceva tipărit mă concentrez mai bine. Și, de pe net, te alegi mai mult cu întrebări decât cu răspunsuri. Formatul fizic al unui roman, mie personal, îmi dă siguranță!”. N-a adus cărți, dar a luat „Baladele” lui Francois Villon și „Mica apocalipsă”, scrisă de Tadeusz Konwicki.

Frica de ziua în care n-o să mai ai bani de librărie

Adriana Dulcu are 60 de ani, e inginer electronist şi a ales întâlnirea cu pasionaţii de carte în dauna mall-ului. „Merg și la mall, da’ nu mă distrez... Aici mă simt bine! Am venit a treia oară și am adus trei cărți. Înainte am luat și nu le-am mai adus”, parcă se ruşinează electronista. Sporovăieşte despre un thriller a cărui acţiune se petrece la Barcelona: „Am fost şi io acolo, da’ doar o zi... Acum, citind, m-am plimbat o săptămână!”. Spune că citeşte şi în metrou: „Mă izolez mai bine aşa”. Unii ar spune că se ancorează mai bine într-o realitate în care Gogol sau Cehov nu au ce căuta decât în subteranele creierului. „Am download- at şi cărţi de pe net. Multe. Că m-am gândit că o să ies la pensie şi n-o să mai am suficienţi bani de librării. Le-am salvat pe un stick... Da’, până una-alta tot carte pe hârtie citesc!”.

FOTO: Când citește în metrou, Adriana Dulcu spune că se izolează de tot ce-i în jurul ei

Inamicul cărților citite în metrou

Costin Vână are 36 de ani și este avocat specializat în insolvență. A venit pentru a dou oară la întrunirile „confreriei”, semn că i-a plăcut. „E interesant schimbul de cărți, dar mai ales de idei”, se foiește în fotoliu, tânărul avocat. A adus cu el „Gluma”, de Kundera, și încă una, „Femeia care așteaptă”. Simbolistică... Declară că pe net nu poate să citească, că îl dor ochii: „E o problemă de concentrare și îți obosește vederea”. E inamicul cărților citite în metrou: „Acolo, doar știri, de pe telefon...”. Nici ziare nu cumpără: „Dacă ar fi că citesc ceva, dimineața, la cafea, aș citi ceva dintr-o carte. Nu un ziar”. Se înfiebântă: „Ziarele nu miros ca și cărțile... E altă hârtie, altă cerneală! Iar o carte are alt farmec, deși nu sunt fanul cărților vechi. Prefer să citesc o ediție nouă a aceleiași opere.”. Îl deranjează mirosul pe care îl asociază cu îmbâcseala din arhivele instanțelor de judecată. Timid, recunoaște că romanele copilăriei sale au fost: „Chemarea străbunilor”, de Jack London și, evident, Jules Verne.

FOTO: Avocatul Costin Vână preferă cărțile pe hârtie, dar numai cele noi

O „Agora” de secol XXI

Întâlnirea seamănă, mai degrabă, a cerc literar sau a cenaclu. Atât doar că nu se citesc opere proprii. Te simți ca în anii de liceu. Se vorbește de Mircea Eliade, romane SF, fiozofie și multe altele. Niciun gram de politică. Toată lumea ascultă pe toată lumea. E un fel de agora, fără nicio regulă. Pe masă zac cam o sută de cărți, de-a valma: „Cursă pe contransens” – a fostului premier cu veleități literare Radu Vasile, „Necunoscutul din Colga” – a lui George Arion, „Soarele gol” – de Isaac Asimov și opere ale lui Cronin, Umberto Eco sau Tolstoi.

Cătălin Constantim, filozoful aproape orb, vrea să facă dreptate și cărții electronice: „Am găsit în formatul ăsta o lucrare a lui Daniel Cristea Enache pe care n-o mai vezi în librării”. Unii îl aprobă din cap. Alții tac. Se vorbește de Marques, Solenoid-ul lui Cărtărescu sau Octavian Paler. Întâlnirea a avut loc la ceainăria Bohemian Tea House, de lângă Conservator. De alături se aud sunete de trombon. Altă simbolistică!