Proiect de contribuție voluntar-obligatorie în agricultură. Fermierii vor fi obligați să se asocieze

Proiect de contribuție voluntar-obligatorie în agricultură. Fermierii vor fi obligați să se asocieze

Preşedintele Federaţiei Naţionale PRO AGRO, Emil Dumitru, a declarat vineri, că documentul care va fi adus în atenţia Parlamentului pentru promovarea unei legi prin care fiecare fermier din România să fie obligat să adere la o formă asociativă va fi definitivat până săptămâna viitoare.

"Este o iniţiativă pe care mi-o asum, nu este vorba despre o obligare stricto senso. M-am inspirat din legislaţia franceză, care datează din 1970 - contribuţia 'voluntară-obligatorie' din care organizaţiile profesionale, prin acele acorduri inter-profesionale, stabilesc taxe opozabile şi ne-membrilor. Dacă veţi intra pe Curtea Europeană de Justiţie, Camera a 5-a, există o cauză a Franţei, din 2013, cu un producător de carne de curcan. Comisia spune că este o legislaţie naţională, care respectă Tratatul de funcţionare a UE, nu poate fi considerat ajutor de stat şi este la latitudinea statului membru să instituie astfel de scheme prin care, până la urmă, dacă ne gândim că nu este o sumă care să afecteze în vreun fel competitivitatea fermierului, cu acel 0,5 euro pe hectar sau în echivalent", a declarat preşedintele Federaţiei Naţionale PRO AGRO, citat de Agerpres.

"Probabil am să o lansez public săptămâna viitoare (...) Există încă discuţii referitoare la scutirea de această obligativitate a fermierilor care au până în 10 hectare de teren, dar, culmea, este o 'obligativitate opţională' - este un non-sens în limba română - în care fermierul, când se duce şi completează cererea unică de plată, alege dintr-o listă de asociaţii care sunt reprezentative la nivel naţional şi direcţionează acei 0,5 euro, dacă va fi aleasă varianta cu acest cuantum, către o organizaţie profesională, cu nişte criterii. Iar acea organizaţie va trebui la următorul exerciţiu financiar să depună un raport cu fiecare leuţ pe care l-a primit din partea fermierilor, ce a făcut cu acei bani, din nişte obiective pe care în mod limitativ le-am enumerat în lege. Beneficiul fermierului este acelaşi pe care îl obţin şi neplătind, dar asta este dintr-un entuziasm al câtorva colegi. Niciodată n-am mers cu un interes personal sau privat în a mă bate cu autorităţile şi cred că este moral ca şi cei care beneficiază de munca noastră să îşi direcţioneze unde doresc sumele respective de bani", a susţinut Emil Dumitru.

Preşedintele Federaţiei Crescătorilor de Bovine din România, Claudiu Frânc, a declarat vineri, la Târgu Mureş, în cadrul Adunării Generale a FCBR, că se doreşte elaborarea unei legi prin care fiecare fermier din România să fie obligat să adere la o formă asociativă şi să plătească cotizaţii.