ARMA care îi SPERIE PE RUŞI ajunge în România. URIAŞUL DE FIER care va supravghea flancul sudic al NATO | VIDEO

ARMA care îi SPERIE PE RUŞI ajunge în România. URIAŞUL DE FIER care va supravghea flancul sudic al NATO | VIDEO

Miniştrii apărării din România şi Marea Britanie au bătut palma. În ţara noastră vor ajunge forţe terestre, nave dar şi cel mai performant avion al NATO care va efectua zboruri de poliţie aeriană de la baza „Mihail Kogălniceanu”. Aeronava de luptă întrece performanţele celor americane şi ruseşti.

În cadrul întâlnirilor pe care ministrul apărării naţionale, Gabriel Leș le-a avut la Bruxelles, în marja participării la Reuniunea Ministerială NATO, s-a numărat şi cea cu secretarul britanic pentru apărare, Michael Fallon.

Ministerul Apărării Naţionale (MApN) transmite că întrevederea s-a desfăşurat şi a avut ca obiectiv principal discutarea modalităţilor de consolidare a relaţiilor bilaterale în domeniul apărării, în cadrul Parteneriatului Strategic dintre Marea Britanie şi România.

În cadrul acestui parteneriat, secretarul britanic pentru apărare a reconfirmat angajamentul de substanţă al Londrei pentru intensificarea cooperării practice militare cu România, cu accent pe domeniile instruire şi exerciţii multinaţionale, informaţii pentru apărare, logistică şi cooperare tehnico-militară. A subliniat semnificaţia strategică a creşterii  prezenţei forţelor terestre britanice la exerciţiile din România, a capabilităţilor navale britanice în apele Mării Negre şi a dislocării aeronavelor Typhoon ale Armatei Regale la Mihail Kogălniceanu, în cursul acestui an, pentru a participa la  operaţiile de poliţie aeriană pentru flancul sudic al Alianţei şi la alte activităţi de pregătire în comun cu Forţele Aeriene Române.

Aeronava de 90 de milioane de euro

Eurofighter 2000, sau Eurofighter Typhoon după cum este cunoscut acum este un efort multinaţional susţinut de un număr de naţiuni europene pentru a produce un avion de vânătoare performant.

Este un avion multi-rol de vânătoare cu motor dublu,  proiectat şi construit pentru Uniunea Europeană (UE) de un consorţiu de trei companii partenere distincte: Alenia Aeronautica, BAE Systems şi EADS ce lucrează prin intermediul unei companii susţinătoare Eurofighter GmbH, înfiinţată în 1986. Proiectul este gestionat de către NETMA (NATO Eurofighter and Tornado Management Agency - Agenţia de Gestionare a Eurofighter şi Tornado NATO), care acţionează în calitate de prim client. Un avion Eurofighter Typhoon costă 90 de milioane de euro şi, conform Wikipedia, sunt doar 418 aparate în întreaga lume

Aeronava a intrat în serviciul Forţelor Aeriene Regale-Marea Britanie (Royal Air Force), germane Luftwaffe (Jagdgeschwader 74), Forţele Aeriene Italiene şi Spaniole. Austria a achiziţionat 15 avioane Typhoon şi Arabia Saudită a semnat un contract de 4,42 miliarde de lire sterline (aproximativ 6,38 miliarde de euro, în 2007) pentru 72 avioane.

Performanţele Typhoon a făcut obiectul unor discuţii între specialiştii militari,  în comparaţie cu noul F-22 Raptor si F-35 Lightning II, avioane de lută în curs de dezvoltare în Statele Unite şi Dassault Rafale dezvoltat în Franţa. Consorţiul Eurofighter susţine că avionul lor de vânătoare are o mai mare rată de întoarcere subsonică, şi accelerare mai rapidă la Mach 0,9 la 6000 metri altitudine decât F-15, F-16, F/A-18, Mirage 2000, Rafale, Su-27, şi MiG-29. Typhoon este capabil de o cursă supersonică fără arderi. Aceasta este denumită “supercursa”. Conform site-ul oficial, nemţescul Luftwaffe şi austriacul Eurofighter, au viteza maximă posibilă fără reîncălzire între Mach 1,2 şi Mach 1,5.

A făcut de râs avioanele de luptă americane

Conform unui raport publicat în 2005, cu un an înainte un Eurofighter T1 a avut o întâlnire cu două avioane ale US Air Force F-15s , deasupra Lake District, în nordul Angliei. Întâlnirea s-a transformat într-o luptă în urma căreia avioanele americane s-au făcut de râs iar Eurofighter a ieşit victorios. În cadrul unei evaluări făcute în 2005, în Singapore, Typhoon a trecut toate cele trei teste, inclusiv unul în care un singur aparat de zbor a învins trei RSAF F-16s. Aeronava este echipată cu rachete aer-aer, cu rază lungă de acţiune.

În 2015, britancii au anunţat că vor plati pentru modernizarea avioanelor cu pachetul P1E 1,2 miliarde de euro, iar in final toate cele 67 de EF britanice vor fi aduse la acest standard. Phase 1 Enhancements Package (P1E) face ca Typhoonul sa fie un multirol veritabil. Programul a avut in vedere integrarea bombei ghidate  Paveway IV, container pentru ghidarea armamentului aer-sol Litening III, integraea rachetei aer-aer IRIS-T, care pana acum putea fi folosita de toate avioanele Eurofighter cu exceptia celor britanice. Modernizarea mai cuprinde un sistem IFF Mod 5 si up-gradarea MIDS – multifunctional information distribution system.