Crimă oribilă: o femeie şi-a muşcat şi înjunghiat soacra până la ultima suflare

Crimă oribilă: o femeie şi-a muşcat şi înjunghiat soacra până la ultima suflare

O tânără din judeţul Hunedoara a fost arestată preventiv în această după-amiază fiind acuzată că şi-a omorât soacra aplicându-i mai multe lovituri de cuţit, dar provocându-i răni grave şi muşcând-o.

Duminică seara, Ana Maria Bobora (24 de ani) a început să se certe, din nou, cu soacra ei. Procurorii spun că agresoarea se afla şi sub influenţa alcoolului. Cele două locuiau împreună, în satul Sibişel şi nu se aflau la prima ceartă. Ba chiar procurorii spun că, de câteva ori, conflictele dintre ele s-au soldat şi cu agresiuni fizice. De data aceasta, Ana Maria Bobora a reacţionat şi mai violent: a luat un cuţit cu care şi-a înjunghiat soacra de mai multe ori. Nu s-a rezumat la atât ci şi-a şi muşcat victima, medicii legişti spunând că şi rănile provocate astfel i-au grăbit sfârşitul femeii. „Din actele medico-legale rezultă că moartea victimei R.F. este violenta şi a fost cauzata de o hemoragie externa ca urmare a multiplelor plăgi înţepate-taiate, ale hemitoracelui stang şi membrului superior stâng cu sectionare a plamanului stang, iar leziunile traumatice constatate au putut fi produse prin loviri repetate cu un instrument taietor intepator a carei lama are un singur tăiş şi lăţimea de minimum 2,2 cm, prin loviri repetate cu un corp dur şi prin muşcare cu dinţii; între plăgile înţepate-tăiate ale hemitoracelui stâng şi membrului superior stâng cu secţionarea plămânului stâng şi deces există o legatura decauzalitate directă”, se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara.

 

Ne puteți urmări și pe Google News