S-a înregistrat PRIMA SURPRIZĂ a Turneului celor Șase Națiuni 2017. REZULTATELE rundei inaugurale
- Alexandru Toader
- 6 februarie 2017, 14:16
Ediția 2017 a Turneului celor Șase Națiuni a debutat weekendul trecut. Prima surpriză a competiției a venit din partea Scoției, care a învins Irlanda cu scorul de 27-22.
După o pauză de patru ani, „ciulinii” au reușit să învingă selecționata „trifoiului”, la Edinburgh, scor 27-22. De partea cealaltă, Anglia, campioana en-titre și principala favorită la titlu în acest an, s-a chinuit, la Londra, în fața reprezentativei Franței, în derby-ul primei etape a întrecerii. Naționala „trandafirului” s-a impus în duelul cu Franța, în fața a aproape 85.000 de spectatori aflați în tribunele celebrului stadion „Twickenham”, cu scorul de 19-16.
Ieri, în ultimul meci al rundei inaugurale, Țara Galilor a defilat la Roma, în jocul cu Italia. Gazdele au rezistat în fața „penelor de struț” doar până în minutul 50. Presiunea galezilor în ultimele 20 de minute ale întâlnirii fiind exorbitantă pentru italieni, și, astfel, Țara Galilor a plecat de la Roma cu un succes clar, scor 33-7.
După prima rundă a celebrei întreceri, galezii sunt pe primul loc, urmați de Scoția și Anglia, și Franța și Irlanda care au obținut câte un punct bonus defensiv.
Etapa a doua din Six Nations va avea loc weekend-ul următor, programând partidele: Italia-Irlanda, Ţara Galilor-Anglia, Franţa-Scoţia.