Patronii, disperaţi să găsească angajaţi. Care sunt cele mai vânate joburi

Patronii, disperaţi să găsească angajaţi. Care sunt cele mai vânate joburi

Creşterea economică ridicată a pus o presiune imensă pe piaţa forţei de muncă. Angajatorii caută cu disperare salariaţi în toate domeniile. Cele mai „fierbinţi” sectoare rămân IT-ul, dar şi domeniul auto

Anul care a trecut a fost cel mai bun pentru piața muncii din 2008 până în prezent. Evoluția favorabilă a pieței muncii s-a datorat creșterii economice foarte bune a României, printre cele mai mari din Europa.

Companiile au recrutat la foc automat, iar economia a adăugat peste 170.000 de angajați pe parcursul anului. „România a încheiat 2016 cu mai mulți salariați decât în decembrie 2008, ceea ce înseamnă că piața muncii a recuperat joburile pierdute din cauza crizei financiare globale”, se arată într-o analiză realizată de eJobs, cea mai mare platformă de recrutare online din România.

Numărul de joburi scoase la concurs pe eJobs.ro a crescut cu aproape 70% în 2016 faţă de 2015, totalizând astfel circa 420.000 de poziţii deschise. Pe de altă parte, numărul de candidaţi nu a crescut proporţional, aşa că numărul de aplicaţii pe fiecare job a scăzut foarte mult.

Domeniile cele mai vânate

Vestea bună este că 2017 se anunţă a fi un an şi mai „fierbinte”, care îl va depăşi chiar pe cel trecut. „Estimarea noastră este că, pentru piața muncii, 2017 va fi un an chiar mai interesant decât 2016. Mizăm, în continuare, pe o cerere de personal ridicată și pe o preocupare a companiilor pentru păstrarea motivației angajaților”, a declarat Andrei Frunză, CEO eJobs Group.

Este de așteptat ca angajatorii din sectoarele Business Process Outsourcing (BPO), Call Center, Tehnic, Automotive, Vânzări și Energie să recruteze cel mai mult în 2017. La polul opus, este posibilă o scădere a numărului de oferte în Marketing, domeniu care atrage mulți candidați, în special din rândul tinerilor, dar care a devenit suprasaturat.

Cât priveşte zonele în care vor fi cele mai multe locuri de muncă disponibile acestea sunt Vestul și Nord-Vestul ţării, precum și Capitala. Numai în Bucureşti sunt cel puţin 10 jucători mari care urmează să deschidă operaţiuni locale în acest an şi care ar urma să angajeze cel puţin 200 de angajaţi fiecare - pe domenii precum IT sau Call Center, susţin reprezentanţii companiei.

Pentru industrie, partea de vest a ţării este preferată de investitori datorită infrastructurii rutiere dezvoltate şi, implicit, uşurinţei cu care se pot realiza exporturile. „Moldova are probleme logistice, însă Iaşiul, de pildă, se dezvoltă mult pe partea de servicii, pentru că aceste centre pot fi conduse de oriunde în lume, din faţa calculatorului, nu au nevoie de investiţii în infrastructură. Engleza la noi se vorbeşte foarte bine, iar asta ne face câştigători, altfel s-au duce în Bulgaria, unde taxele sunt mai mici”, ne-a declarat Bogdan Badea, Chief Sales Officer la eJobs Group.

Aptitudinile tehnice, esenţiale

Candidații cu aptitudini tehnice vor fi printre cei mai căutați. Specialiștii de date, dezvoltatorii de aplicații mobile și administratorii de baze de date vor fi, de asemenea, la mare căutare. Tendința va fi pusă pe seama faptului că mai multe companii vor începe să își dezvolte identitatea prin aplicații mobile, vor intra pe segmentul vânzări online și vor fi tot mai interesate să analizeze comportamentele consumatorilor. Exemple de domenii care evoluează în acest sens sunt cel Medical, cel Financiar, Retail și chiar și Resurse Umane. „Angajatorii doresc aptitudini specifice pe un anumit domeniu, fie că vorbim de digital sau o limbă străină, alta decât engleză”, mai spune Bogdan Badea.

Presiune pe salarii

Lipsa tot mai acută de personal va determina companiile să crească salariile în majoritatea domeniilor și să investească mai mult în traininguri. Angajatorii sunt tot mai dispuşi să ia tineri de pe băncile facultăţilor care nu au tangenţă cu cifrele, de pildă, doar pentru că ştiu o anumită limbă străină. Pe de altă parte, pe anumite domenii, companiile caută mai mult stabilitate, decât anumite competenţe. Astfel, se uită la angajaţi din rândul generaţiei de peste 40 de ani. Deficit de forţă de muncă mai este pe zonele de HR sau financiar-contabil. „Tot mai multe companii deschid centre de HR în România pentru Italia sau Marea Britanie. De pildă ADP, cel mai mare furnizor global de soluții de salarizare, ar vrea să îşi dubleze anul acesta numărul de angajaţi pe plan local”, ne-a spus Bogdan Badea.