Oi fi naiv, dar eu chiar cred că guvernul vrea să rezolve problema supra-populării penitenciarelor. Totuși, problema este reală, indiferent dacă vine vreo decizie pilot de la CEDO sau nu.
Iar dacă dumneavoastră, cei mai greu de păcălit, aveți dreptate cînd spuneți că, de fapt, îi doare-n cot de penitenciare și vor doar să scape ei cît mai repede de închisoare, atunci să le fie rușine, pentru că problema suprapopulării penitenciarelor chiar este o problemă serioasă și trebuie rezolvată cumva. Unde greșește, însă, guvernul este că face din supra-popularea închisorilor o problemă de partid, cînd ea este, de fapt, o problemă de criminologie.
Ca de multe alte ori în nefericita noastră țară, se apucă să rezolve probleme grave oameni care nu se pricep, dar par tuturor celorlalți foarte pricepuți. În general, falsele competențe sînt sufocante pentru România! Nu politicienii vor rezolva problema supra-populării penitenciarelor, ci profesioniștii altor meserii, dacă sînt întrebați și, mai ales, lăsați. Politicienii trebuie doar să legifereze, cînd vor înțelege cu adevărat natura problemei pe care o au în față.
Un ucaz de grațiere colectivă nu rezolvă problema! Nu va trece mult după liberarea în masă a deținuților grațiați și gradul de supra- populare va fi din nou atins. Să gîndim logic. Avem, să spunem, 100 de locuri în sistemul penitenciar și 120 de deținuți. O grațiere colectivă bine făcută, va libera surplusul de 20 de deținuți și va aduce egalitatea între capacitatea penitenciarelor și ocuparea lor. Însă, sistemul judiciar va continua să trimită după gratii infractori, așa cum a făcuto și pînă acum, în același ritm. Mai mult, toți cei trei factori care determină gradul de ocupare al penitenciarelor este mai mult decît probabil că vor rămâne constanți, ei fiind indiferenți în raport cu grațierea: infracționalitatea în România va rămîne relativ constantă, ceea ce va face ca sistemul judiciar să lucreze cu același „randament” ca și pînă acum, iar capacitatea de primire a deținuților în penitenciare nu va crește. În aceste condiții, gradul de supra-ocupare al penitenciarelor de astăzi va reveni nu mult după ce o eventuală legislație a grațierii colective va fi pusă în practică. Nu va trece mult timp și vom vedea că ne vom gîndi, iarăși, la o grațiere colectivă, ceea ce ar fi caraghios.
Așadar, ce-i de făcut? Precizînd că varianta construirii de noi închisori mi se pare destul de nefericită, fie și pentru că banii aceia ar putea fi mai bine folosiți în alte părți (eventual la ameliorarea condițiilor din actualele penitenciare!), problema suprapopulării penitenciarelor se rezolvă cu adevărat printr-o politică penală inteligentă. Mai întîi, trebuie să pui la îndemîna judecătorilor mai multe variante de executare a unei pedepse penale. Azi, avem trei pedepse principale: detențiunea pe viață, închisoarea de la 15 zile la 30 de ani și amenda de la 100 de lei la 50.000 de lei. Toate pedepsele penale din legi și din orice hotărîri judecătorești definitive se încadrează în aceste limite. Nu vi se pare cam puțin? Nu vi se pare că am avea nevoie și de alt gen de pedepse, că ar trebui să punem la îndemîna judecătorilor și alte tipuri de pedepse penale care să le ofere mai multă flexibilitate și posibile variante preferabile închisorii? Operațiunea de individualizare a pedepsei este, pentru un judecător în materie penală, extrem de complexă. Sigur că ea este ghidată de algoritmi impuși de lege, dar marja care i se lasă la îndemînă este destul de mare. Totuși, este o marjă în aceleași cadre stricte, mai sus evocate. Sigur că, în executarea unei pedepse cu închisoarea, pot apărea și amînarea și suspendarea sub supraveghere. Dar, doar atît. Iarăși, mi se pare prea puțin. Ar trebui, apoi, să existe și o variantă alternativă liberării condiționate. Acum, după cum se știe, după executarea unei fracții de pedeapsă, în anumite condiții, judecătorul poate dispune liberarea condiționată a condamnatului. Dar, dacă între rămînerea în penitenciar și liberarea condiționată am avea și alte variante? Putem crea mai mult în acest sens inspirîndu-ne din legislația europeană sau americană. Un alt lucru esențial de făcut pentru evitarea supra- populării penitenciarelor este o puternică prevenție. Preocuparea statului pentru a preveni săvărșirea de infracțiuni trebuie să fie maximă. De la precizarea mai bună a legislației pînă la ample programe de training, formare și informare, nici un efort nu trebuie socotit prea mare pentru a opri cetățenii să greșească în raport cu legea penală.
În fine, abia cu toate aceste măsuri luate, trebuie dată o grațiere colectivă amplă (dezbătută și votată în Parlament!) și problema supraaglomerării penitenciarelor va fi rezolvată. Altfel, o grațiere și gata, repet, nu rezolvă nimic. Admit, însă, poate rezolva pe unii. Că asta a înfuriat, de fapt, strada.
Recomandările noastre
