Dragi cititori, această pagină vă este dedicată în fiecare sâmbătă. Am vrea să cuprindă cât mai multe semnale de la dumneavoastră, de aceea vă rog să ne trimiteți texte scurte, despre lucruri de interes public, lucruri care vă frământă și cărora nu le-ați găsit rezolvare. Așteptăm scrisorile dumneavoastră pe adresa: Evenimentul zilei, Romexpo Intrarea B, pavilionul G4, Bd. Mărăști, nr. 65-67, sect. 1, București. Vă mulțumesc pentru că ne sunteți aproape! Să aveți o săptămână minunată! Simona Ionescu, redactor șef

În atenția IPJ Gorj. Scrisoare de mulțumire!

Numele meu este Oprea Doru, domiciliat în Drobeta Turnu Severin, sunt student la Facultatea de Medicină Generală București, iar în textul de mai jos doresc să îmi exprim mulțumirea și aprecierea față de colegii dumneavoastră din cadrul secției de poliție Polovragi, mai exact, Șefului de post Igoianu Titi (sper să nu fi greșit numele, făceam referire la persoana care era în funcție la data de 13 iulie 2016), și domnului agent de poliție Marian Pătrulescu (la fel, sper să nu fi greșit numele, acestea fiind cele pe care mi le amintesc la aceasta dată).

Astfel, în data de 12 iulie 2016, ajungeam în zona numită Curmătura Oltetului, împreună cu fratele meu, Oprea Radu, zonă în care urma să înnoptăm, conform itinerariului pe care ni-l făcuserăm pentru această excursie montană ce ar fi trebuit să dureze 15 zile. Odată ajunși, trebuia să mergem să luăm apă de la un izvor situat puțin mai jos de această curmătură. Am lăsat rucsacii ascunși, am plecat dupa apă, iar când ne-am întors, unul dintre rucsaci, mai exact al meu, lipsea. Știind că atunci când am plecat nu era nimeni în zonă, iar acum apăruse un cioban cu turma sa, am zis să îl întreb dacă știe ceva. Nu am reușit să obțin nimic de la cioban, nici de la colegii lui sau de la baciul stânei. Așa am ajuns să rămânem în mijlocul muntelui, doar cu hainele de pe noi, cortul fiind în rucsacul meu, la 20 km de cea mai apropiată localitate, în timp ce o furtună își făcea loc pe cer.

Printr-un noroc, niște domni treceau cu mașina prin zonă, urmând să coboare în Horezu. Am plecat cu aceștia spre localitatea Horezu, de unde urma să ne preia părinții noștri. La insistențele mamei mele, am hotărât să trecem pe la postul de poliție din Polovragi, să depun o plângere. La postul din Polovragi, domnul care mi-a luat declarația ne-a rugat să revenim a doua zi de dimineața la prima oră întrucât șeful de post, care urma să intre în tură, putea să ne ajute, acesta cunoscând destul de bine oamenii din zonă.

Pe 13 iulie 2016, l-am întâlnit pe șeful de post la intersecția DN67 cu șoseaua ce trece prin localitatea Polovragi. Acesta ne-a rugat să îl așteptăm la post, întrucât va trebui să facă rost de o mașină de teren dacă vrem sa urcăm până la stană.

În jurul orei 11.00, apare cineva cu o Dacia Duster (despre care am aflat că aparținea ocolului silvic) și la scurt timp își face apariția și șeful de post însoțit de colegul său. Acesta este primul aspect care pot spune sincer că m-a impresionat.

La stână, ciobanul în cauză era plecat. Fără a fi autoritar, șeful de post l-a rugat pe un cioban mai tânăr să meargă după colegul lui și să-l trimită înapoi. Între timp, am urcat până la locul faptei, unde cu stupoare domnii polițiști au constatat că locul indicat de mine se afla, de fapt, pe teritoriul județului învecinat. Faptul că aceștia nu au luat în considerare acest lucru, continuându-și misiunea ca și cum nici nu ar fi existat detaliul de mai sus, m-a lăsat fără cuvinte.

Am așteptat venirea ciobanului timp de câteva ore, moment în care, chiar și domnii polițiști își pierduseră încrederea că așa numitul Romică (numele celui care s-a dovedit că furase rucsacul) ar mai veni. În timp ce ne pregăteam să plecăm, își face apariția Romică. Domnul polițist a avut nevoie de nu mai mult de câteva minute pentru a-și da seama că Romică era hoțul. Cu același tact de care dăduse dovadă, a reușit să convingă acest cioban să ne indice toate locurile în care el, împreună cu un alt cioban (exact cel pe care îl întâlniserăm acum la stână), ascunseseră lucrurile din rucsac. După ce am reușit să recuperăm aproape toate lucrurile și să îi rețină pe autorii furtului, am plecat către post. Aici, au început să ia declarații, am inventariat lucrurile furate etc. Îl întreb pe șeful de post ce îmi recomandă să fac, dacă să merg mai departe cu plângerea sau să mă împac cu ciobanii. Acesta, nu numai că nu a fost părtinitor, refuzând să exprime o opinie fermă într-o direcție sau alta, dar a reușit să îmi explice într-o manieră extrem de elegantă, ce ar presupune viața celor doi hoți în urma deciziei pe care urma să o iau. În concluzie, toată această întâmplare nu doar că mi-a redat speranța că societatea noastră este altfel decât o parte a presei ne face să credem, dar mi-a redat încrederea că organele statului pot și vor să rezolve problemele cetățeanului. Vreau să le mulțumesc pe această cale încă o dată domnilor polițiști care au fost alături de mine în toată această pățănie, și să le transmit că oameni ca dânșii reușesc să schimbe fața unei societăți cariate de tot felul de personaje mai puțin demne. Vă mulțumesc!

Cu respect, Oprea Doru

Dragi camarazi,

Voi ce ați fost sclavi în uniformă militară în perioada 1950-1961, vă salut cu un sentiment profund. Vă doresc sănătate și liniște sufletească. Vă informez că am făcut demersuri pentru a se mări compensația de la 77 de lei la 400 de lei, este vorba de Legea 309/2002.

Cu stimă, al vostru ortac, Novac Gligor!

Evenimentul zilei nu își asumă responsabilitatea pentru conținutul scrisorilor primite de la cititori