APADOR-CH nu susține proiectul de grațiere: Ar putea avea BENEFICII cei cu OMORURI, TERORISM sau VIOLURI

APADOR-CH nu susține proiectul de grațiere: Ar putea avea BENEFICII cei cu OMORURI, TERORISM sau VIOLURI

Asociația non-guvernamentalp APADOR-CH susține că proiectul de OUG și că cei cu omoruri, terorism sau violuri ar putea avea beneficii în urma acestuia. ONG-ul cere retragerea proiectelor de ordonanță.

Reprezentanții APADOR-CH usțin că proiectul nu va rezolva supraaglomerarea din penitenciare, iar proiectului îi lipsește corelarea unor texte legale. Practic, criminalii, teroriștii sau pedofilii pot beneficia de reduceri ale pedepselor.

"Concret, în articolul 2 al proiectului se prevede graţierea parţială (cu ½) a pedepsei aplicate <<persoanelor care au împlinit vârsta de 60 ani, femeilor însărcinate (gravide) sau persoanelor care au întreţinere minori cu vârsta de până la 5 ani ori persoanelor diagnosticate, prin expertiza medico-legala, cu boli incurabile în faze terminale>>.Dintr-o omisiune de corelare, articolul 3 alineatul 4 din proiect nu prevede exceptarea de la graţierea parţială pentru niciun fel de infracţiuni, astfel că este posbil ca de graţierea parţială (1/2 din pedeapsă sau chiar a restului de pedeapsă) să beneficieze şi cei care au comis omoruri, violuri, tâlhării, pedofilie, trafic de droguri, trafic de persoane, terorism, crime împotriva umanităţii (!). De exemplu, de această graţiere vor putea beneficia şi Ion Iliescu, Petre Roman alături de ceilalţi învinuiţi în dosarul Mineriadei, proaspăt redeschis tot după o condamnare a statului român la CEDO, sau în dosarul Revoluţiei.Asociaţia solicită îndreptarea acestei erori şi prevederea în proiect că infracţiunile exceptate de la graţierea integrală (art. 1 din proiect) sunt exceptate şi de la graţierea parţială (art. 2 din proiect)", se arată într-un comunicat APADOR-CH.

Asociaţia solicită înlocuirea din textul proiectului a sintagmei <<persoanele care au în întreţinere minori cu vârsta de până la 5 ani>>, cu una mai precisă, care să permită aplicarea actului normativ fără verificări şi anchete suplimentare.

Ne puteți urmări și pe Google News

"APADOR-CH consideră că nu se justifică prevederea din art. 3 al. 3 din proiect, conform căreia graţierea parţială nu este condiţionată de achitarea despăgubirilor la care persoana condamnată a fost obligată prin hotărâre judecătorească definitivă. În mod normal, când există o problemă reală constând în nerecuperarea prejudiciilor produse prin infracţiuni, este inexplicabil cum de printr-un act de clemenţă se subminează problema rezolvării recuperării prejudiciilor produse.APADOR-CH solicită ca printre infracţiunile exceptate de la graţierea, integrală sau parţială, să se numere şi infracţiunea de violenţă în familie (art. 199 Cod penal)", se notează în comunicat.

Reprezentanții ONG-ului afirmă că, dacă proiectul va fi aprobat, Avocatul Poporului va trebui să se sesiseze din oficiu și să atace ordonanța de grațiere.