Dincolo de reperele care conturează silueta culturală a tânărului intelectual Paul Cernat, dialogul prinde în pelicula sa, prin filtrul unei analize pe cât de concise, pe atât de limpezi, amurgul civilizației occidentale, hărtănite de valul migrațiilor orientale și tocite de politici neinspirate. Într-un viitor european în care neliniștea palpită deja nestingherită, prezentul României, confiscat de scandalul Ghiță-Kovesi-Coldea sau de dezinteresul pentru cultură și educație, pare încremenit într-o veșnică primenire, niciodată dusă până la capăt

Florian Saiu: Vi s-a propus vreodată să scrieți sau să criticați la comandă, pe bani mulți?

Paul Cernat: La comandă da, pe bani mulţi - nu. Din fericire pentru confortul meu interior, n-am stofă de mercenar. Dar cunosc cazuri cărora li s-a propus asta, şi care s-au pretat cu entuziasm.

- Care sunt carențele sistemului românesc de învățământ? Educația, încotro?

Paul Cernat:- Carenţe, cât cuprinde: subfinanţarea, lipsa spaţiilor, clientelismul (politic, dar nu numai) asociat cu corupţia, selecţia deficitară la mai toate nivelurile, adoptarea dezastruoasă a Programului Bologna, precarizarea crescândă a învăţământului umanist şi de cultură generală, dificultatea financiară de acces în universităţi a tinerilor săraci şi/sau din mediul rural, standardizarea cantitativistă, finanţarea per capita la nivelul instituţiilor de învăţământ universitar, masificarea adesea frauduloasă a doctoratelor, slăbirea extremă a autorităţii profesorilor, transformarea cvasi-totalităţii universităţilor private şi a multora dintre cele de stat în SRL-uri cu beneficii intelectuale zero… şi exemplele pot continua. Încotro? Vreau să cred că nu spre faliment.

- Ce părere aveți despre intenția de limitare a numărului de ore la materiile umaniste? S-a propus scoaterea din programă a unor cursuri de istorie, limba latină, limba română etc?

Paul Cernat:- Din păcate, e un fenomen care afectează, în doze diferite, întreaga Europă, una dintre consecinţele toxice ale globalizării neoliberale. Învăţământul umanist nu produce bani, deci e considerat dispensabil, iar istoria, latina, limba română – ca materii care prezervă identitatea naţională şi tradiţia europeană - sunt, probabil, considerate un obstacol conservator în calea globalizării trans-, multi- şi supranaţionale.

- Sunt a lo cați suficienți bani Culturii?

Paul Cernat:- Scandalos de puţini, din 1990 încoace. Cultura e văzută ca o cenuşăreasă dispensabilă. Retragerea progresivă a statului s-a dovedit a fi însă o catastrofă, pentru că România (ca şi Europa, de altfel) nu poate fi America, unde fundaţiile particulare au rol de mecena.

- Vom scăpa vreodată de politizarea instituțiilor culturale, educaționale? În țara noastră a devenit aproape o regulă ca „x” organism să aibă în frunte un personaj aliniat unei linii de partid.

Paul Cernat:- Din păcate, nu cred, chiar dacă e de dorit să limităm, pe cât posibil, politizarea şi efectele ei. Mă tem, apoi, că eventualele tentative de „depolitizare” vor aduce în fruntea instituţiilor lupi în blană de miel, la fel de clientelari ca şi cei politici pe faţă. Nu de politizare mă tem cel mai mult, ci de incompetenţa şi impostura asociate.

- Cum credeți că va evolua limba română? Va reuși să-și păstreze identitatea sau va fi „înghițită” de limbile de circulație internațională? Deja pare că limba română s-a „englezit”. Mulți corporatiști vorbesc pe jumătate limba română. Cealaltă jumătate este o pseudo engleză de birou. S-a creat un melanj grotesc.

Paul Cernat:- Limba română s-a confruntat, de la formarea ei, cu pericolul de a fi „înghiţită” de fel de fel de valuri lingvistice, dar a supravieţuit printr-o enormă capacitate de asimilare. Cred că se va descurca la fel şi în perspectivă. Fenomenele pe care le amintiţi sunt deranjante, fără îndoială; ele ţin de un snobism al modernizării şi au existat, sub alte forme, şi în alte perioade – să ne amintim de „latinizanţii”, „franţuziţiii” sau „italienizanţii” secolului XIX. Nu e bine să le bagatelizăm, dar nici să le dramatizăm prea tare.

- Ce reprezintă internetul, Facebook-ul și celelalte mijloace de comunicare pentru tagma intelectualilor?

Paul Cernat:- Ca de obicei, o şansă şi o capcană în acelaşi timp; totul e să nu devii robul lor, şi să le foloseşti în aşa fel încât beneficiile să fie mai mari decât pierderile. Internetul a devenit indispensabil pentru intelectualul contemporan, iar social-media a ajuns să ocupe, în ultimii ani, o mare parte a spaţiului public, inclusiv parte a vieţii literare; a face abstracţie de ea ar fi total contraproductiv. Pentru „tagma intelectualilor” facebook-ul e, ca şi pentru alţii de altfel, o formă de (auto) promovare, de interacţiune, de informare şi de amuzament – eventual o nouă formă de pierdere a timpului, dar e şi cea mai la îndemână modalitatea de a lua, în timp real, pulsul actualităţii, cu maximum de conexiuni posibile.

- Ce opinie aveți despre clasa noastră politică?

Paul Cernat:- Mi se pare submediocră, fără leadership autentic – seamănă într-un fel cu echipa naţională de fotbal. Obiectiv vorbind însă, nu e atât de odioasă cum încearcă „maximaliştii” să acrediteze. E, da, tot mai incultă, prea interesată de căpătuială şi de propriile interese, şantajabilă, vulnerabilă, inerţială şi timorată, parţial mafiotizată. Dar, pe ansamblu, nu e mai rea decât media societăţii româneşti, inclusiv – moralmente vorbind – decât mulţi dintre cei care o acuză virulent, din amvonul unei purităţi imaginare. Nu e, de pildă, extremistă sau agresivă. Dar nu vreau să intru acum în detalii, că nu mai terminăm niciodată.

E nemulţumit de toate cărţile pe care le-a scris

- Ce părere aveți despre scandalul tezelor de doctorat plagiate?

Paul Cernat:- E o consecinţă, intens (dar explicabil) manipulată politic, a unui fenomen mult mai larg, care a facut ravagii în mediul universitar post-decembrist, când doctoratele au devenit un sport de masă. Însă nu numai politicienii postcomunişti care, de regulă, n-au avut şi n-au vreme de studiu îşi plagiază sau, cel mai des, îi pun pe alţii să le plagieze tezele de doctorat: mă tem că peste 80% din tezele susţinute în România de azi sunt fie plagiate, fie compilate, fie pur şi simplu proaste, impostură intelectuală. De ce? Din motive de învăţămînt de masă a la roumaine, cu toate malversaţiunile aferente - economice, legislative, administrative şi, aşa-zicând, „umane” de după 1989.

- Care a fost ultima carte bună pe care ați citit-o?

Paul Cernat:- Acum, depinde ce înţelegem prin cărţi bune: de la un timp evit, pe cît posibil, cărţile proaste, prefer să tac despre ele decît să pierd timpul cu „raderea” lor. Acum, când răspund la întrebare, tocmai am recitit, în vederea unei comunicări, Scrisorile lui Ion Ghica către Vasile Alecsandri. Din literatura universală, ultima carte bună pe care am citit-o ar fi, până îi va lua locul o alta, „O ciudăţenie a minţii mele” de Orhan Pamuk.

- Care este cartea scrisă de Paul Cernat la care omul Paul Cernat ține cel mai mult?

- Sunt nemulţumit de toate cărţile pe care le-am scris, singur sau în colaborare. Cel mai mult ţin la cartea pe care am scris-o cu cea mai mare plăcere şi în afara oricăror obligaţii de serviciu: Modernismul retro în romanul românesc interbelic, chiar dacă, la o eventuală reeditare, i-aş face destule adaosuri şi retuşuri.

Premiul Nobel și ambițiile noastre provinciale

Ce scriitori români ar fi meritat Premiul Nobel? Paul Cernat e tranșant: „Ca să merite Premiul Nobel ar trebui să îndeplinească, mai întâi, criteriile din testamentul lui Alfred Nobel (care, atenţie, nu sunt strict estetice, ci şi umaniste, indiferent cum e definit umanismul într- o epocă sau alta) şi să fie traduşi bine în cât mai multe limbi, dacă se poate la edituri importante. N-am avut prea mulţi scriitori în asemenea situaţii. Au fost „în cărţi”, la vremea lor, Liviu Rebreanu, Lucian Blaga (sabotat însă în anii ‚50 de regimul comunist), Marin Sorescu, acum cel mai bine plasaţi par a fi Norman Manea şi Mircea Cărtărescu. Povestea asta cu Nobelul arată însă un complex naţional care pe mine, unul, mă cam irită. E o ambiţie provincială, un complex al nepremiatului avid de recunoaştere la Centru, în condiţiile în care „Centrul” însuşi pare să fi devenit o iluzie. De fapt, premiile nu consacră cu adevărat; adevărata consacrare, cea durabilă şi, aşa-zicînd, inefabilă, se joacă la alte niveluri ale receptării”.

Despre religie și viața de apoi

Este Paul Cernat un om religios? „Sunt un spirit laic, secular, dar nu anticlerical sau antireligios; un creştin ortodox nepracticant care ar vrea să creadă în existenţa vieţii de apoi, dar nu prea reuşeşte”, spune Paul Cernat.

„Cancelarul german Merkel a deschis cutia Pandorei, iar eroarea sa ne va costa scump”

Cum comentează Paul Cernat fenomenul migrațiilor și cum crede el că va fi afectată Europa din punct de vedere cultural? „După iluzia postcomunistă a victoriei democraţiei liberale, Istoria le-a dat lecţie după lecţie entuziaştilor care, cu bietul Fukuyama ca port-drapel, o considerau ajunsă la un happy end. În anii care au urmat atentatelor de la 11 septembrie şi intervenţiei lui Bush J. & Co în Irak (coroborată cu revirimentul Rusiei şi ascensiunea economică a Chinei), Occidentul dezvoltat a început să dea rateu după rateu, iar „pagubele colaterale” ale intervenţiilor militare au fost mult mai mari decât beneficiile scontate. Apariţia ISIS/Daesh pe ruinele Al- Quaeda, eliminarea inutilă a lui Saddam Hussein şi Ghaddafi, eşecul primăverii arabe, recunoaşterea erorii intervenţioniste (eroare sancţionată şi de publicul american, prin alegerea lui Obama) sunt doar câteva exemple. Criza economico- financiară din 2008, dublată de ascensiunea statelor BRICS, a arătat că expansiunea modelului occidental şi-a atins limitele. Iar episodul Euromaidan-ului de la Kiev cu contraofensiva Rusiei lui Putin şi ocuparea Crimeei, conflictul geopolitic din Siria, jocurile Turciei lui Erdogan, Brexit-ul şi ascensiunea naţionalismelor europene, victoria lui Donald Trump, arată că Istoria globală se pregăteşte să intre într-o altă fază”.

Disputa dintre SUA și Rusia pentru „mâna” Uniunii Europene

Analiza excepțională a lui Paul Cernat a continuat: „Una dintre cheile crizei migranţilor, cu efect direct asupra ţărilor U.E., ne-o oferă, fără doar şi poate, conflictul din Siria, un nou război al Troiei unde armatele zeilor din Olimp sunt reprezentate de SUA şi Rusia, care-şi dispută sferele de influenţă în lumea musulmană. Iar migranţii joacă aici rolul unui cal troian de export. Şi, peste toate, disputa dintre Statele Unite şi Rusia pentru „mâna” Uniunii Europene, în vederea parteneriatului transatlantic sau eurasiatic (mai nou a armatei europene ca alternativă la NATO). Pentru a înţelege mecanismul care a declanşat criza refugiaţilor trebuie să urmărim însă etiologia neocolonială a conflictului din Siria şi politicile rutelor de tranzit. Avem, apoi, ţinta: o Uniune Europeană tot mai vulnerabilă şi debusolată, epuizată sub povara propriei birocraţii, şi un eşec evident al proiectului federalist în faţa intereselor naţionale divergente. Victimă a propriei ipocrizii, cancelarul german Merkel a deschis cutia Pandorei, iar eroarea sa ne va costa mai scump decât austeritatea pe care a gestionat-o hegemonic. Incapabile să-i integreze pe migranţi, ţările U.E. înregistrează deja o explozie a naţionalismelor centrifuge, iar procesul se va accentua, semn că liberalismul post-naţional a fost doar un vis care a sedus lumea cât timp oferea prosperitate şi siguranţă economică. Şi un lux acumulat, să nu uităm, după secole de colonialism. Azi, fluxul aparţine Orientului, iar Occidentul, aflat în reflux, e atacat din interior, cu propriile arme, şi se apără prost, cu efecte dezastruoase asupra propriului softpower. Îmi e tot mai clar că această „criză a refugiaţilor” anunţă un sfârşit al globalismului unipolar şi o reaşezare a lumii pe alte coordonate. Rămâne de văzut şi cu ce preţ – viitorul nu sună liniştitor.

„Uniunea Scriitorilor a devenit un anacronism autoritar şi provincializat, tot mai uzat moral”

Ce părere are Paul Cernat despre scandalurile care au condus la scindarea Uniunii Scriitorilor din România? Criticul literar se exprimă fără menajamente: „M-am numărat printre cei care au susţinut Grupul pentru reforma U.S.R. Sunt, aşadar, parte. Criza de azi nu a început însă de la cutare Premiu (acesta fiind, vorba ceea, ocazia, nu cauza), ci de la modificarea în condiţii dubioase a statutului de către preşedintele Nicolae Manolescu şi apropiaţii domniei sale, în vederea obţinerii dreptului la un număr nelimitat de mandate prezidenţiale în loc de două. Ce a urmat se ştie: un război interminabil în instanţă, abuzuri în serie ale actualei conduceri - dezinformări, campanii de stigmatizare şi reprimare morală a rebelilor, constrângeri prin ameninţări ale membrilor ş.cl. Grupul de Reformă are şi el multe defecte, de altă natură”.

Paul Cernat concluzionează: „Conflictul e în orice caz, structural, şi nu-i priveşte doar pe scriitorii instituţionalizaţi, ci mai ales pe cei neafiliaţi, în special tineri, care au ajuns să respingă de plano Uniunea. Din păcate, nu mai cred că U.S.R. poate fi reformată – această organizaţie care, în perioada 1965-1989, devenise un bastion al deschiderii reformiste, a devenit un anacronism autoritar şi provincializat, tot mai uzat moral. Aş vedea rolul acestei organizaţii exclusiv la nivel sindical, de apărare a drepturilor scriitorilor, de promovare a lor, de protecţie socială. Mi-aş dori să apară mai multe Uniuni ale scriitorilor, cu drepturi patrimoniale comparabile”.

Invidia, otravă sau stimulent?

Ce este invidia?

„Un sentiment uman care în doze rezonabile poate fi stimulativ (ex. invidia colegială), dar care, în doze nerezonabile şi în absenţa lucidităţii necesare, te otrăveşte şi te blochează”, crede Paul Cernat.