Solidaritate fără precedent în Sănătate. Angajații Spitalului Colentina, ca mateloții de pe portavionul USS Enterprise | EVZ SPRIJINĂ SPITALUL COLENTINA

Solidaritate fără precedent în Sănătate. Angajații Spitalului Colentina, ca mateloții de pe portavionul USS Enterprise | EVZ SPRIJINĂ SPITALUL COLENTINA

Chiar dacă a trecut o săptămână de când primarul Capitalei, Gabriela Firea, l-a demis nefondat pe managerul Bogdan Andreescu, cel care a condus timp de opt ani spitalul, angajații de la Colentina îi transmit fostului lor șef că vor duce mai departe viziunea sa, inspirată din fabuloasa pagină de istorie scrisă de marinarii de pe portavionul USS Enterprise

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, japonezii au anunțat de trei ori că USS Enterprise – cel mai decorat portavion american, după unii - a fost scunfundat. De fiecare dată, însă, s-au înșelat. Cu aceeași tenacitate de a supraviețui și de a merge mai departe, în ciuda vocilor care șoptesc că multe secții vor fi desființate odată cu instalarea unei noi conduceri, „pentru că sunt niște polițe de plătit unor doctori”, angajații Spitalului de la Colentina promit să continue proiectele fostului manager, doctorul Bogdan Andreescu.

Spitalul are o echipă tânără și unită

Ca să notăm, pe scurt, doar câteva dintre realizările managerului, demis săptămâna trecută pentru că nu a avut grijă de o instalație din curtea spitalului vecin!, vă spunem că dr. Bogdan Andreescu a reușit să scape spitalul de faliment și să atragă, în unitatea sa, echipe de medici tineri, specializați în instituții de prestigiu din țară și din lume. Alături de ei și de medicii buni pe care Colentina deja îi avea, cu ajutorul asistenților, infirmierilor, brancardierilor și a celorlalți angajați, au format secții noi de Neurochirurgie, Gastroenterologie Intervențională, Urologie, Hematologie, Terapie Intensivă, Stroke Unit, Pneumologie (încă neterminată) sau Oncologie. Pe multe altele le-a modernizat. Zeci de cadre medicale și nemedicale, din spital, dar și din afara lui, și-au arătat deja dezamăgirea vizavi de decizia eronată a primarului general Gabriela Firea. Dar au promis, cu toții, în scris, că vor duce mai departe viziunea fostului manager Andreescu – ceea ce se numește „Enterprise Colentina”. Iar Evenimentul zilei va publica aceste mesaje, până când primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, va înțelege că a greșit!

„Gândește flex, rapid și constructiv”

„Dr. Bogdan Andreescu este omul cu minte, are energia de a vrea să schimbe ceva. Gândește flex, rapid și constructiv. Este cel care preia problemele și găsește soluții. Ne-a oferit șansa unui act medical corect și complet. A construit Echipa. M-a ajutat și a crezut în mine! Multumesc Doctore Andreescu! Proiectul trebuie să continue!”, susține dr. Andra Grigorie, medic specialist ATI, Colentina.

„Vom continua proiectul!”

„To be or not to be a good manager? That is the question. (n.r. - A fi sau nu a fi un bun manager? Asta e întrebarea). A realizat domnia sa, Dr. Bogdan Andreescu, în perioada mandatului său, dotarea şi modernizarea Secţiei Ortopedie 1, desfăşurarea activităţii în condiţii decente, menţinerea unei atmosfere plăcute la nivelul relaţiilor între colegi şi echipa de conducere? Răspunsul meu este DA. Sunt asistentşef în Spitalul Colentina de peste 20 de ani şi am lucrat în cadrul mai multor secţii: Dermatologie, Diabet, iar în prezent Ortopedie 1, şi îl cunosc pe Dl. Bogdan Andreescu, care în tot acest timp a dat dovadă de onestitate, corectitudine, respect faţă de echipă şi faţă de sine, capacitate de a gestiona cu calm situaţiile dificile. Deşi nu i-am cerut niciodată nimic, el a cunoscut şi a rezolvat întotdeauna problemele cu care ne confruntăm zi de zi, asigurând mereu necesităţile personalului şi ascultând pe fiecare din cei care aveau ceva de spus pentru a înlesni cât mai mult desfăşurarea activităţii la toate nivelurile: medici, asistenţi medicali, infirmiere , brancardieri. Este o onoare a cunoaşte OMUL Bogdan Andreescu, care ne-a făcut să fim mai nobili, să fim mai buni şi să oferim îngrijire de înaltă calitate celor aflaţi în suferinţă. Simt acelaşi freamăt şi emoţie ca în acele momente în care, uitându-ne în urmă, putem fi mândri că suntem uniţi în spiritul echipajului Enterprise. Cuvintele sunt de prisos, aşa că te salut, Comandante, şi vom continua proiectul Enterprise!”, a comentat Mirela Iavorschi, asistent-șef, Sec ția Ortopedie 1, Colentina.

Evenimentul zilei își asumă public o Campanie de susținere a doctorului Bogdan Andreescu, demis de primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, printr-o decizie nefondată. Toți cei care sunt în posesia unor informații sau documente cu privire la resorturile oculte ale deciziei primarului, ori vor să spună ce a însemnat managerul Bogdan Andreescu pentru această unitate sanitară, pot scrie pe adresa de email: dana.lascu@evzgroup.ro