PREVIZIUNE în SCANDALUL Steaua - MApN. „Intervine ministrul și îi dă pe toți afară”
- Andrei Călin
- 10 ianuarie 2017, 14:49
Dumitru Dragomir, fost președinte al LPF, crede că Gigi Becali și reprezentanții Armatei ar trebui să ajungă la o înțelegere în scandalul mărcii Steaua.
Dumitru Dragomir a declarat că reprezentanții Clubului Sportiv al Armatei ar trebui să îi propună lui Gigi Becali o soluție, pentru a îngropa securea războiului. „Corleone” îl sfătuiește pe finanțatorul „roș-albaștrilor” să nu cedeze presiunilor venite din partea Armatei și crede că Gabriel Leș, ministrul Apărării, va rezolva problema.
„Nu există varianta ca Becali să mute echipa la Chiajna. Eu cred că intervine ministrul Apărării și îi dă pe Talpan și pe toți afară. Categoric se va ajunge la asta. Peste o lună sau două luni, când Steaua ia campionatul, se poate ajunge la o înțelegere între Becali și Armată. Dacă Becali este șicanat și renunță la Steaua, echipa dispare. Dacă Becali renunță la Steaua, se alege praful. Dacă aș fi la CSA, aș face pace cu Becali. Și Armata ar fi mulțumită și ar lua și niște bani. Nu ar mai fi orgolii idioate. Armata nu va găsi oameni care să bage bani. Eu, dacă aș fi Becali, nu aș da niciun leu la Armată. Aș juca cu FC Star pe Arena Națională, aș băga bani în jucători și ar veni lumea ca la balamuc. Fanii nu vin să vadă o siglă, ci să îi vadă pe jucători", a spus Dragomir la Sport.ro.