Steaua a luat primplanul transferurilor

Steaua a luat primplanul transferurilor

Vicecampioana Ligii I a reușit până acum să facă cele mai importante transferuri. „Roș-albaștrii” s-au întărit chiar de la rivalii Dinamo și Astra, prin aducerea la echipă a lui Harlem Gnohere, Denis Alibec și Junior Morais, ultimul putând fi utilizat doar din vară

Poate de teama de a nu mai ceda titlul de campioană în Liga I, sau de a nu mai părăsi întrecerile europene încă din fazele eliminatorii, Steaua a reușit trei mutări spectaculoase în acest început de mercato. Denis Alibec (26 de ani), o dorință mai veche a lui Gigi Becali, a îmbrăcat, oficial, tricoul Stelei.

FOTO:Harlem Gnohere

Ne puteți urmări și pe Google News

Steaua a plătit pentru vârful Astrei Giurgiu suma de două milioane de euro, iar conducerea grupării „roșalbastre” speră ca Alibec să fie salvatorul de serviciu pentru acest sezon. Atacantul a parafat un acord cu Steaua valabil pe patru ani.

O altă mutare de calibru pentru Steaua în compartimentul ofensiv este cea a francezeului Harlem Gnohere (28 de ani). Cel poreclit „Bizonul” a lăsat, astfel, Dinamo, pentru rivalii „câinilor”, și a semnat pe trei ani și jumătate cu trupa lui Laurențiu Reghecampf, dar poate sta foarte puțin timp printre steliști. „Într-un an îl vând la arabi și se umple de bani, că n-am de gând să-l plătesc trei ani și jumătate!”, mărturisea Gigi Becali despre Gnohere, în urmă cu câteva zile.

FOTO:Junior Morais

Mutu, intermediar

Sunt informații cum că Adrian Mutu l-ar fi convins pe finanțatorul lui Dinamo, Ionuț Negoiță, să-l cedeze pe francez în curtea vicecampioanei Ligii I. În ciuda faptului că Negoiță l-a refuzat o dată pe Becali în prinvința acestui transfer, din cauza rivalității dintre cele două tabere. Ieri, atât Alibec, cât și Gnohere, au susținut primul antrenament sub comanda lui „Reghe”.

Recent, trupa lui Gigi Becali a reușit să obțină și transferul brazilianului Junior Morais (30 de ani), de la Astra. Fundașul stânga se afla deja în ultimele șase luni de contract cu gruparea campioană. „E adevărat, ne-am înțeles și am semnat cu Steaua! Numai că din vară voi deveni jucătorul lor. Aștept acum să vedem ce se va întâmpla”, a recunoscut brazilianul, potrivit Sport.ro. În cel mai rău caz, Morais va evolua la formația din Giurgiu până în vară, dacă cele două părți nu vor negocia o eventuală mutare imediată.

„Țintă” nouă, din Polonia

Gigi Becali este dispus să mai lupte pentru transferul unui alt jucător, de această dată din Polonia. Era în picioare și varianta Felipe Teixeira (36 de ani), dar se pare că vârsta jucătorului l-a conformat pe patronul Stelei. Așa că, latifundiarul din Pipera s-a orientat către polonezul Piotr Celeban, fundașul în vârstă de 31 de ani care a mai evoluat pentru FC Vaslui. În prezent, la Slask Worclaw.