Mesaj fără perdea al Oanei Zăvoranu. La ce anume nu va renunţa niciodată. “Asta înseamnă să ai sânge în instalație!”

Mesaj fără perdea al Oanei Zăvoranu. La ce anume nu va renunţa niciodată. “Asta înseamnă să ai sânge în instalație!”

Oana Zăvoranu şochează încă o dată. Vorbeşte fără perdea, pe contul său de Instagram, despre felul în care gândeşte şi cum se raportează la oamenii din jurul ei.

Mai mult, relatează portalul www.b1.ro, Oana anunţă că mereu va proceda ca şi până acum, adică să spună lucrurilor pe nume, fără să îi pese de reacţia celorlalţi.

"Cine îmi poate interzice mie vreodată să spun lucrurile așa cum le gândesc?

Asta înseamnă să ai sânge în instalație, iar la mine clocotește de câte ori văd ipocrizie, prostie, răutate, frustrare, minciună, parvenitism, prosteală, abureală și falsitate!  

Ne puteți urmări și pe Google News

Lucruri pe care TOȚI, absolut toți cei care apar pe tv sau social media, le fac din dorința de a obține ceva, iar VOI, trebuie să fiți conștienți de asta!

Nu se dau ei nici corecți, nici permisivi, nici sinceritatea în persoană, nici generoși sau înțelegători, pe gratis , sau mai nou ‘ OPEN-MINDED MY ASS, adică susținători a tot ce e pe dos, și subliniez,

DOSUL. Da, dosul mult iubit de unii, acceptat și băgat cu forța pe gât până când vom începe să credem că e normal că bărbatul să aibă și el țâțe, poșete, gene false, gloss, tocuri, extensii, unghii false și chiloți tanga, că ce plmea, e ceva ciudat în asta?", a scris Oana Zăvoranu.