DESCOPERIRE REVOLUȚIONARĂ! Un ROMÂN, pe cale SĂ DEZLEGE misterele UNIVERSULUI
- Radu Novac
- 22 decembrie 2018, 14:21
Cercetătorul român Ovidiu Racorean, de la Direcţia Generală a Tehnologiei Informaţiei din Bucureşti, a identificat similarități între găurile negre și noile computere bazate pe tehnologie cuantică.
''Vor ajuta la dezlegarea unor mistere ale Universului'', a declarat acesta. Totodată, Ovidiu Racorean a explicat în lucrarea sa, publicată în Annals of Physic, că spațiul și timpul din proximitatea găurilor negre se comportă asemenea unui computer cuantic. ”În cursa de a construi computere cuantice de dimensiuni acceptabile, dispozitivele care folosesc impulsurile de lumină - flux de fotoni - pentru a transporta informaţia cuantică sunt printre cele mai populare soluţii. Acest lucru se datorează faptului că este uşoară utilizarea gradului de libertate al fotonilor pentru a codifica biţii cuantici, numiţi qubiţi, care sunt unităţile standard ale informaţiei în computarea cuantică”, potrivit Descopera.ro. Gradul de libertate, în acest caz, vizează proprietăţile fotonilor ce dobândesc valori care pot fi utilizate într-o manieră echivalentă cu 0 şi 1 în computerele cuantice. „În acest studiu, am folosit polarizarea momentului cinetic al fotonilor drept purtătoarea biţilor cuantici”, a precizat Ovidiu Racorean, cercetător la Direcţia Generală a Tehnologiei Informaţiei din Bucureşti. „Geometria distorsionată a spaţiu-timpului de lângă găurile negre rotative poate crea şi manipula informaţia cuantică a impulsurilor de lumină care sunt emise de sau se află în apropierea găurilor negre”, a explicat savantul. Pe lângă acestea, a mai adăugat că noutatea pe care o prezintă în cercetarea sa constă în faptul că geometria spaţiu-timp de lângă găurile negre rotative acţionează într-o manieră similară cu o instalaţie de oglinzi şi prisme.