DOLIU în GUVERN. S-a STINS din viața la doar 40 de ani. OFICIALII sunt cu OCHII în LACRIMI
- Iulia Moise
- 10 decembrie 2018, 14:48
Doliu în Ministerul de Interne. Băcănaru Ionuț Cristian, șef ISU Vâlcea, a murit la doar 40 de ani.
„Asa cum am mai afirmat, suntem permanent alături de cetățeni și, de multe ori, uitam de noi. Acest lucru se confirmă, din nefericire, și astăzi, cand a plecat în lumea celor drepți colegul nostru mr. Băcănaru Ionuț Cristian - împuternicit șef centru operațional județean (40 de ani și 9 luni)”, tranmite ISU Vâlcea pe Facebook.
Băcănaru Ionuț Cristian avea o vechime in munca de peste 21 de ai. El și-a început cariera în anul 1997 in judetul Arad. A venit în județul Vâlcea în 1998, unde a lucrat la stingerea incendiilor, prevenire, in dispecerat, Centru Operațional. A ocupat funcția de locțiitor sef centru operațional până la sfârșitul lunii august, când a fost împuternicit șef centru operațional.
“Suntem permanent alături de cetățeni, și de multe ori, uităm de noi. Colegul nostru, Bacanaru Ionuț Cristian a murit duminică, la 40 de ani și 9 luni. Dumnezeu să-l odihnească în pace! În aceste clipe grele, noi suntem alături de familia îndurerată”, se arată în comunicatul ISU Vâlcea.