Moroșanu continuă războiul cu Ghiţă înaintea galei de la Craiova. CONDIŢIILE necesare PENTRU MAREA LUPTĂ
- Daniel Teodoreanu
- 7 decembrie 2018, 16:16
Cătălin Moroșanu va bifa al treilea oraș din turneul său de retragere, pe 14 decembrie, atunci când îl va înfrunta pe luptătorul croat Ivu Cuk, la Sala Polivalentă din Craiova, în main-event-ul galei Dynamite Fighting Show 3. Cu ocazia conferinţei de presă dinaintea acestui evenimen luptătorul cunoscut şi ca „Moartea din Carpaţi” a vorbit despre posibila luptă cu Daniel Ghiţă, un alt nume reprezentativ în lumea artelor marţiale.
Conform gds.ro, Moroşanu susţine că lupta poate avea loc, dar în anumite condiţii: „Îmi doresc foarte mult să lupt cu Daniel Ghiţă. Discuţiile cu domnul manager au fost destul de avansate. El m-a provocat, iar eu i-am făcut oferta, dar el vrea pe Arena Naţională, într-o promoţie neutră, vrea o altă televiziune. I-am spus: «Tu m-ai provocat, trebuie să te baţi la mine, ca atunci când eram mici. Nu mi se pare corect să fie pe teren neutru, cât timp avem cea mai bună televiziune care promovează şi acest eveniment, atâta timp cât Dynamite este o promoţie foarte serioasă. Atâta timp cât el m-a provocat pe mine, trebuie să accepte condiţiile mele. Atâta timp cât vin şi fac o ofertă, să ne luptăm pe «Oblemenco», la Craiova, cred că am fost destul de rezonabil. Să nu mai zic că şi oferta financiară este rezonabilă.“
„Nu mi-e frică să lupt într-o gală neutră, dar este munca mea de 12 ani şi nu am nici un interes să demonstrez nimănui că sunt cel mai bun din România. N-am spus niciodată la tv că «Moroşanu e cel mai tare». Dacă omul mă provoacă şi are o frustrare că timp de patru ani nu l-a băgat nimeni în seamă, şi când a aflat că vreau să mă retrag a zis gata, hai să dau în Moroşanu, să iau din faima lui, e treaba lui. Eu îmi văd de viaţa mea. Să dea Dumnezeu şi să ai gura aurită şi să lupt în 2019 aici, la Craiova, acest meci. Propunerea mea este pentru perioada lunii iunie. Am auzit că vine Ghiţă în Craiova, acum, la gală. Vino fratele meu, te aştept cu braţele deschise! Până la urmă, meciul dintre mine şi Daniel Ghiţă este un meci de o importanţă naţională, trebuie organizat cu trei luni înainte, cu promovare… Nu vii şi spui «Hai că vin pe 14 decembrie». Unde suntem aici, pe stradă? Suntem o organizaţie profesionistă“, a mai declarant Moroşanu.
În vârstă de 34 de ani, Moroșanu și-a anunțat retragerea la finalul anului 2019, iar până atunci va continua să lupte în fiecare regiune din țară pentru a-și lua adio de la fanii săi. După București și Piatra Neamț, caravana Dynamite Fighting Show se va opri în inima Olteniei, la Craiova. În duelul cap de afiș, Moroșanu va da piept cu un croat campion la MMA. În vârstă de 38 de ani, Cuk are 1.80 m și 105 kilograme, are centura neagră în judo și este cotat în Top 10 luptători de MMA din Europa la categoria grea. Acesta deține și titlul AFSO în kickboxing.
„Va fi ultimul meu meci în Oltenia. Încă de când am decis să încep acest turneu, Craiova a fost una dintre primele opțiuni. Am mai luptat de două ori aici și m-am simțit extraordinar, publicul este fantastic. Sala Polivalentă este ultramodernă, o bijuterie și cu siguranță va ieși un spectacol așteptat de toată lumea. Mi-am studiat adversarul, croatul este un sportiv asemănător cu mine, care merge pe premiza totul sau nimic!”, a declarat Moroșanu.
Pe lângă Moroșanu, în cadrul galei Dynamite Fighting Show vor mai lupta nume precum fostul campion mondial Superkombat, Andrei Stoica, autorul KO-ului anului 2014, Alex Filip, campionul mondial la box, Mihai Nistor, Bogdan Năstase, Amansio Paraschiv sau Marius Tiță. Craiova va fi reprezentată de Alin Ionuț Iancu, unul dintre cei mai promițători sportivi din România în momentul de față. Fight cardul complet al evenimentului este disponibil pe www.dynamitefighting.com.
„Dynamite este un show complex, nu avem doar meciuri pe reguli K-1, ci de această dată propunem un meci de box cu Mihai Nistor, cel mai valoros boxer al României în acest moment, dar și o confruntare pe reguli de Brazilian Jiu Jitsu între doi campioni naționali”, a mai precizat Moroșanu. Evenimentul organizat în parteneriat cu Primăria Municipiului Craiova și Consiliul Județean Dolj va avea loc vineri, 14 decembrie, de la ora 19:30, iar biletele sunt disponibile pe www.bilete.ro dar și la casele Sălii Polivalente.