Curtea de Apel Alba Iulia s-a pronunțat în cazul revocării lui Augustin Lazăr. Lovitură de ȘAH MAT!

Curtea de Apel Alba Iulia s-a pronunțat în cazul revocării lui Augustin Lazăr. Lovitură de ȘAH MAT!

Dosarul în care procurorul general Augustin Lazăr solicită suspendarea procedurii de revocare din funcţie va fi trimis la Curtea de Apel Bucureşti, după ce Curtea de Apel Alba Iulia, unde fusese înaintată acţiunea, a admis, marţi, o excepţie de necompetenţă teritorială. Această excepţie de necompetenţă a fost invocată de Ministerul Justiţiei.

La Curtea de Apel Alba Iulia a avut loc, marţi, un termen în procesul privind solicitarea procurorului general Augustin Lazăr cu privire la suspendarea procedurii de revocare din funcţie.

Astfel, Curtea de Apel Alba Iulia a admis excepţia de necompetenţa teritorială şi dosarul va fi transmis către Curtea de Apel Bucureşti, notează news.ro.

Această excepţie de necompetenţă a fost invocată de Ministerul Justiţiei.

Un prim termen în acest proces a avut loc săptămâna trecută, însă dezbaterile au fost amânate pentru că există o cerere de intervenţie din partea unei asociaţii de procurori, în favoarea reclamantului.

Purtătorul de cuvânt al Curţii de Apel Alba Iulia, Cosmin Muntean, a declarat în urmă cu o săptămână pentru News.ro că instanţa a decis amânarea cauzei, constându-se că există o cerere de intervenţie din partea unei asociaţii de procurori, în favoarea reclamantului.

Pentru ca părţile din proces să se pregătească pentru discutarea acestei cereri, Curtea de Apel Alba Iulia a fost de acord cu amânarea procesului.

Astfel, fusese stabilit următorul termen a fost stabilit pentru 27 noiembrie.

Procurorul general Augustin Lazăr a depus la instanţă o cerere de suspendare a procedurii de revocare iniţiate de ministrul Justiţiei. De asemenea, procurorul general a depus şi la Ministerul Justiţiei o plângere prealabilă prin care cere oprirea procedurii de revocare. 

Primul termen în acest dosar fusese stabilit în 20 noiembrie, la o zi după ce Secţia pentru procurori a CSM a avizat negativ propunerea ministrului Justiţiei Tudorel Toader de revocare a procurorului general Augustin Lazăr.

Demersul lui Lazăr a fost criticat de Toader chiar în şedinţa CSM.

"Eu, personal, mi-am exprimat rezerve, le voi exprima şi aici. Judecătorul va decide. Competenţa, cum de s-a dus la Alba Iulia, că procurorul general nu a sesizat pe persoană fizică, o fi având domiciliul acolo sau nu a sesizat ca procuror, Raportul eu nu l-am făcut împotriva procurorului general, că altfel nu eram interesat. Împotriva procurorului general competenţa e de ordine publică vom vedea dacă instanţa îşi menţine sau nu această competenă de jurisdicţie în contencios administrativ”, a afirmat Tudorel Toader.

Ministrul Justiţiei a spus că are rezerve cu privire la faptul că raportul prin care cere înetarea mandatului lui Augstin Lazăr este un act administrativ.

„Am rezerve cu privire la natura raportului, dacă este sau nu producător de efecte juridice, dacă este act administrativ pe care-l poate cenzura un judecător administrativ sau dacă este etapă dintr-o procedură cu decidenţi diferiţi. În această procedură, Ministerul Justiţiei, dvs, preşedintele republicii. Cert este că, de la prezentarea raportului şi nici astăzi acesta nu a produs niciun efect juridic, dovadă că domnul Lazăr este încă procuror general, nu a produs efecte juridice, doar a declanşat o procedură de la Minister care se va încheia probabil la preşedinele republicii”, a mai spus ministrul Justiţiei.

Referindu-se la criticile pe care i le-a adus ministrul Justiţiei cu privire la faptul că a depus o contestaţie în instanţă la Alba Iulia şi nu la Bucureşti, Augustin Lazăr a spus: "Nu mă îndoiesc că domnul ministru a consultat legea şi a văzut că la domiciliul persoanei se depune”.