Avertizare ANM. Fenomene meteo NEOBIŞNUITE pentru această perioadă a anului
- Gabriel Valentin
- 26 noiembrie 2018, 07:14
Valorile termice se vor situa sub mediile multianuale ale perioadei, în următoarele patru săptămâni (19 noiembrie - 17 decembrie 2018), iar cantităţile de precipitaţii vor fi excedentare în prima parte a intervalului şi uşor deficitare către jumătatea lunii decembrie, relevă prognoza de specialitate, publicată luni de Administraţia Naţională de Meteorologie.
Luni vremea va deveni în general închisă şi temporar va ploua în vestul, centrul şi nordul ţării şi local în rest. La munte, în special în Carpaţii Orientali, dar din orele serii şi în nordul Moldovei şi posibil în estul Transilvaniei vor fi precipitaţii şi sub formă de lapoviţă şi ninsoare. Cantităţile de apă cumulate pot depăşi 10-15 l/mp, mai ales în regiunile nordice şi în zonele montane aferente.
Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări la munte, îndeosebi pe creste, iar la cote mai reduse şi în sudul Banatului şi pe litoral. Temperaturile maxime se vor încadra între 0 şi 14 grade, iar cele minime vor fi cuprinse între -2 şi 9 grade. Punctiform, îndeosebi în nord-estul teritoriului, se va produce polei. În zonele joase, mai ales dimineaţa vor fi condiţii de ceaţă.
Marţi vremea se va menţine în general închisă. În cursul zilei, treptat aria precipitaţiilor se va restrânge; local va ploua în Banat, Crişana, Maramureş, în Transilvania vor predomina ploile, iar în Moldova şi în Carpaţii Orientali vor fi precipitaţii mixte.
Spre seară şi mai ales noaptea, precipitaţiile treptat vor cuprinde majoritatea regiunilor. Astfel la munte şi în Moldova vor fi ninsori, în Banat, Transilvania şi Maramureş vor fi precipitaţii mixte, în Oltenia şi Muntenia vor predomina ploile, iar în Dobrogea vor fi numai ploi. Pe suprafeţe mici vor fi condiţii de polei. Pe arii restrânse cantităţile de apă vor putea fi mai însemnate, cu precădere în regiunile sudice. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări în sud-estul teritoriului, mai ales în a doua parte a nopţii.
Temperatura aerului va marca o scădere îndeosebi în regiunile intracarpatice, cu valori maxime ce se vor încadra între -1 grad în nordul Moldovei şi 12 grade în sudul Olteniei şi al Munteniei, iar cele minime vor fi cuprinse între -5 şi 5 grade.