Suspans cu George Arion. Pescărușul

Suspans cu George Arion. Pescărușul

O veste bună pentru iubitorii genului mystery & thriller: sâmbătă, 17 noiembrie, de la ora 16, scriitoarea Ann Cleeves va fi prezentă la Gaudeamus, la standul Crime Scene Press, unde va fi lansat romanul său „Pescărușul”.

Autoarea considerată a fi noua Agatha Christie a literaturii britanice, încununată cu prestigiosul premiu Diamond Dagger pentru întreaga activitate, a cucerit, deja, publicul din România. Cărțile sale apărute până acum în românește – „Negru de corb”, „Nopți albe”, „Oase roșii”, „Fulger albastru”, “Secretele din strada Portului” i-au introdus pe cititori într-un univers enigmatic, descris cu mijloace literare rafinate. Oricine le-a parcurs paginile a fost subjugat de atmosfera neliniștitoare în care se desfășoară întâmplările, de personajele false și alunecoase care populează un tărâm insolit, și de poveștile întunecate pe care acestea le ascund pentru a-și proteja existența. În „Pescărușul” o reîntâlnim pe Vera Stanhope.

N-are nimic din înfățișarea unui inspector de poliție – umblă îmbrăcată neglijent, arătând mai mult cu o gospodină. De pildă, în loc de servietă folosește o traistă de cumpărături. Dar e dură, pragmatică, își strunește echipa cu severitate, lucrează temeinic, nelăsând nicio pistă necercetată, și nu se intimidează când se confruntă cu indivizi certați cu legea. De data aceasta se află pe urmele Găștii celor patru, alcătuită din Robbie Marshall, John Brace – fost inspector de poliție, închis pentru complicitatea la un omor, un Prof cu identitatea neștiută și Hector Stanhope, tatăl ei. Cei patru făceau contrabandă cu ouă de păsări rare și vindeau păsări de pradă din sălbăticie contra unor sume considerabile. Dar afacerile lor erau mult mai ample și mai tenebroase – droguri, trafic de carne vie, tranzacții imobiliare, spălare de bani. Hector Stanhope a murit de moarte bună. Marshall a dispărut în urmă cu douăzeci de ani. John Brace îi dezvăluie Verei un fapt cutremurător: în realitate, acesta a fost omorât. Fostul inspector de poliție îi indică locul unde i-a fost ascuns cadavrul. Dar acolo se descoperă oasele a două victime, un bărbat și o femeie.

Și astfel începe o anchetă nebună, cu multe întorsături de situație și cu mulți suspecți. Investigația laborioasă deslușește secrete de neimaginat despre familii în aparență onorabile, despre inși aspirând să fie socotiți stâlpi ai societății. „Pescărușul” – o carte dură, un examen sever al derapajelor dintr-o comunitate contemporană cu pretenții de onorabilitate.

Ne puteți urmări și pe Google News