Nea Mitică Dragomir, vedeta procurorilor. Opinia Simonei Ionescu
- Simona Ionescu
- 13 noiembrie 2018, 17:51
Vă mai amintiți înregistrarea aceea de la întrunirea procurorilor din care am aflat că ”adevăratele” dosare sunt cel care conțin VIP-uri inculpate?
Era parfum dacă posibilul infractor era prim-ministru, ministru sau lider de partid, dar se accepta și persoane cu vizibilitate publică, deoarece munca procurorilor ar fi fost scoasă în evidență de presă. La momentul acesta m-am gândit atunci când am aflat că judecătorii Curții de Apel București l-au achitat pe Dumitru Dragomir, fostul președinte al Ligii Profesioniste de Fotbal.
Patru ani l-au anchetat și l-au chemat în instanțe, alături de alți 40 de inculpați, până azi, când s-a dat verdictul final. Dumitru Dragomir, condamnat în iunie 2016 de Tribunalul București la 7 ani de închisoare, a fost achitat pentru două infracțiuni:
1. de participație improprie la delapidare cu consecințe deosebit de grave și în formă continuată, care a fost făcută în baza articolului 16 din Codul de procedura penala, litera a): "fapta nu exista".
2. de evaziune fiscală, făcută în baza articolului 16 din Codul de procedură penală, litera b): "Fapta nu este prevăzută de legea penală ori nu a fost săvârșita cu vinovația prevăzută de lege."
Inițial, procurorii au comunicat că este vorba de un mare dosar de evaziune fiscală, delapidare și de spălare de bani, iar Dumitru Dragomir a fost reținut o zi în acest caz, pe 7 aprilie 2014. Restul persoanelor nici nu a contat fiindcă numele lor nu spunea nimic. Erau oameni de afaceri și administratori de firme.
Condamnarea a venit doi ani mai târziu. Odată cu ea și decizia de recuperare a unor mari sume de bani, considerate de procurori ca reprezantând prejudiciu. Dumitru Dragomir era obligat să plătească în solidar cu alte două părţi din dosar, despăgubiri de 1.300.320 de lei, iar împreună cu aceleaşi două părţi, dar şi cu LPF, suma de 12.102.648 de lei. Aceasta din urmă, susțineau procurorii, reprezenta un comision plătit de Dragomir, în trei tranşe eşalonate pe trei ani, respectiv 2011, 2012 şi 2013, din contul LPF către o firmă din București
Prin achitarea de la Curtea de Apel, devine evident că, neexistând fapta, nu există nici prejudiciu. De altfel, Dragomir a explicat în nenumărate interviuri că a ajuns în acest dosar pentru că a transferat bani unei firme de prestări servicii, dar că banii erau ai cluburilor din Ligă pentru drepturile televizate.
Tot din pronunțare rezultă că ceilalți membri din grup nu sunt neprihăniți, fiindcă au încasat condamnări, chiar dacă multe cu suspendare. E un semn că procurorii n-au muncit doar degeaba, dar au vrut și ei să bifeze un succes pe seama unei vedete din lumea magnifică a fotbalului. Nu e nea Mitică vreun înger în ale afacerilor, dar avem mereu pretenția că procurorii sunt oameni școliți, capabili să aducă probe solide când bagă în anchetă pe cineva. Când greșesc, aduc ei prejudicii. Greu de măsurat.