Joseph Schneider, ROMÂNUL care a CANDIDAT pentru REPUBLICANI la alegerile din SUA
- Gabriel Valentin
- 11 noiembrie 2018, 13:47
Joseph Schneider, care a candidat din partea partidului Republican în circumscripția a 6-a din nord-estul statului Massachussets, este originar din România. El a locuit în Bucureşti până în 1962, când avea 12 ani, în cartierul Dristor, unde urmărea, împreună cu tatăl său meciurile echipei Progresul.
Absolvent al West-Point-ului (Academia Fortelor Terestre) și apoi ofițer în forțele speciale, Joseph Schneider a avut, după absolvirea Școlii de Afaceri de la universitatea Harvard, o carieră remarcabilă în domeniul consultanței militare și aerospațiale. Una dintre firmele sale, JSA Internațional, a fost achiziționată în 1994 de conglomeratul General Motors.
Schneider s-a lansat târziu în politică, abia la alegerile din acest an, afectat și impulsionat de fenomenele negative pe care le-a observat în ultimii ani în America.
Întrebat ce amintiri mai are despre România şi Bucureşti, Joseph Schneider a declarat:
„Am amintiri foarte plăcute ale copilăriei mele în România, prietenii, cultura, gastronomia. Îmi amintesc însă și de o petrecere în onoarea unui unchi care ne vizita din străinătate. Știindu-ne puși sub ascultare, din teama de a nu fi auziți spunând ceva nepotrivit am acoperit telefonul cu haine. Sună. Răspund eu. Vocea de la celălalt capăt îmi spune să luăm ce-am pus pe telefon, că nu se aude nimic. Aveam 6-7 ani, eram destul de mare ca să știu ce să răspund: "da, așa vom face". Îmi aduc aminte de această teamă în care trăiau părinții mei, toți cei din jur.”
„După ce am ajuns în America, dezgustul pentru acel sistem și dorința de a-i elibera pe cei atât de oprimați, m-au inspirat să candidez pentru un loc la Academia Militară West Point și să devin ofițer în forțele speciale, a căror misiune era să-i elibereze pe cei de dincolo de Cortina de Fier, să ajute rezistența locală să răstoarne regimurile ce-i oprimau. După terminarea serviciului activ am continuat să mă implic, la Școala de Afaceri a universității Harvard și după aceea, în acțiuni de răsturnare și distrugere a sovietismului.”, a spus Schneider la RFI.
FOTO: RFI