Moment UNIC în viața celebrei cântărețe, Shakira. A cântat PLĂNGÂND. Motivul a emoționat milioane de fani din toată lumea. Ce s-a întâmplat pe scenă

Moment UNIC în viața celebrei cântărețe, Shakira. A cântat PLĂNGÂND. Motivul a emoționat milioane de fani din toată lumea. Ce s-a întâmplat pe scenă

Ultimul concert al celebrei artiste Shakira a fost memorabil din foarte multe puncte de vedere. Fiecare melodie interpretată pe scenă a fost un mesaj dedicat admiratorilor săi, ceea ce a făcut ca atmosfera să fie electrizantă. La un moment dat, Shakira a izbucnit în lacrimi și a mărturisit că acesta este un moment extrem de emoționant pentru ea.

Shakira a fost extrem de emoționată la ultimul concert pe care l-a susținut, căci numărul fanilor prezenți a fost unul extrem de mare, potrivit  spynews.ro

Cu ochii plini de lacrimi, Shakira a fredonat, alături de admiratorii săi, fiecare melodie pe care o avea pregătită pentru aceștia, iar în final, nu și-a putut găsi suficiente cuvinte de mulțumire pentru a le arăta acestora cât de mult îi prețuiește.

În timp ce fanii îi strigau numele cu lacrimi în ochi, Shakira nu a mai putut să se mai abțină, așa că a izbucnit în lacrimi, pe scenă, vizibil copleșită de lucrurile pe care le vedea și pe care le simțea. Artista este cu adevărat de apreciat, pentru că după atâția ani, fanii ei încă o mai iubesc cu aceeași sinceritate ca atunci când s-a lansat în muzică, iar faptul că Shakira plânge alături de aceștia, după atâta timp, arată clar că artistei îi pasă de ceea ce simt oamenii care o iubesc.

Clipul video cu artista a fost postat pe contul ei de Instagram, acolo unde a adunat aproape jumătate de milion de vizualizări în numai 22 de ore!

 

Ne puteți urmări și pe Google News