Liderii europeni vor liniște în România. Toți politicienii vor pace, dar războiul continuă

Liderii europeni vor liniște în România. Toți politicienii vor pace, dar războiul continuă

Disputele politice interne au fost sursa multor critici la adresa României. Toți liderii declară că vor pace, dar nimeni nu îngroapă securea războiului. Teama că România nu va fi în stare să gestioneze președinția rotativă a Consiliului Uniunii Europene i-a făcut și pe liderii europeni să intervină. Președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a cerut politicienilor români să facă un armistițiu.

Premierul Viorica Dăncilă și-a însușit criticile lui Juncker și, ieri, a spus că România trebuie să ia exemplul celorlalte state membre ale UE și să ajungă la consens pe perioada Preşedinţiei Consiliului UE.

 

Compromis de dragul președinției

Dăncilă a declarat că şi preşedintele PSD, Liviu Dragnea, îşi doreşte consens. „Acest armistiţiu a fost cerut chiar de preşedintele Comisiei Europene. Trebuie să fie puse pe loc secund disputele politice. Președinția este un examen pe care România trebuie să-l dea şi când spun România nu spun neapărat PSD, ALDE, trebuie să ne referim la toată clasa politică”, a declarat Dăncilă.

 

Partidele sunt pro-europene doar verbal

Şefa Reprezentanţei Comisiei Europene în România, Angela Cristea, a invitat, marţi, liderii politici din România să se pună de acord asupra unui „pact proeuropean, care să răspundă aşteptărilor cetăţenilor români”. Cristea a susținut că este nevoie de unitate internă, bazată pe idei europene, pentru ca România să fie percepută ca un stat puternic în UE. Ea a spus că este „surprinzător” că, deşi toate partidele se declară pro-europene, în dezbaterile din spaţiul public din România iau poziții diferite. „Sunt teme care rup România în două, dar credinţa mea este că se pot găsi punţi, astfel încât să unim aceste două Românii”, a spus Angela Cristea.

 

Armonia vine din Parlament

Varujan Vosganian, deputat ALDE, susține că România se află într-o poziţie „relativ stânjenitoare” în interiorul Uniunii Europene, deoarece ,începând cu 2005, jocul politic nu s-a mai dus în Parlament. „Din cauza serviciilor de informaţii şi capii procuraturii, care au au trecut o anumită linie roşie în relaţia cu clasa politică, la noi jocul politic nu s-a mai dus în Parlament, el a ieşit în afara Parlamentului”, a spus deputatul.

 

Politicieni noi în România, experimentații la Bruxelles

Fostul premier technocrat, Dacian Cioloş, a declarat că este nevoie de oameni noi în politica din România și în cea europeană, dar în Parlamentul European să fie trimişi „politicieni români maturi, cu experienţă”. Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, este de părere că România ar deveni „un stat eşuat” dacă ar ieşi din Uniunea Europeană și că discuția despre acest subiect este „extrem de periculoasă”.

 

Orban: „Nu negociez cu infractorii!”

Ludovic Orban, președintele PNL, a declarat, ieri, pentru Evenimentul zilei, că liberalii nu doresc un armistițiu cu PSD. „Nu putem să facem nicio formă de armistițiu cu infractorii și incompetenții. Să renunțe la discursul antieuropean, la amputarea Justiției, la proiecte care afectează drepturile cetățenilor, să respecte obligațiile față de UE și nu să facă apel la armistițiu”, a declarat șeful PNL.

 

Iohannis, absent de la Drumul către Sibiu

Toate declarațiile de mai sus au fost făcute la conferinţa „Drumul către Sibiu - Un pas mai aproape”, organizată la Bucureşti, de Reprezentanţa Comisiei Europene în România. Au fost prezenți specialiști și politicieni din toate partidele din România, dar și reprezentanți ai Comisiei Europene, comisarii Corina Crețu și Günther H. Oettinger. În cadrul evenimentului s-a discutat despre provocările cu care se confruntă Uniunea Europeană, posibilele scenarii și soluții pentru viitorul Uniunii. Președintele Klaus Iohannis nu a fost prezent, deși, recent, a susținut în Parlamentul European un discurs cu privire la viitorul Europei.