LAZĂR atacă DECIZIA de MODIFICARE și INVOCĂ raportul COMISIEI de la VENEȚIA

LAZĂR atacă DECIZIA de MODIFICARE și INVOCĂ raportul COMISIEI de la VENEȚIA

Procurorul general Augustin Lazăr a declarat că, în urma modificărilor legilor Justiției, în privința numirii și eliberării din funcție a celor din vărful ierarhiei, independența procurorilor poate fi afectată.

El a postat un mesaj pe Facebook în care amintește că Ministerul Public a făcut demersuri la nivelul Parchetelor, de analizare a modificărilor aduse codurilor penale.

„Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Augustin Lazăr, reaminteşte demersurile făcute de Ministerul Public prin care au fost analizate propunerile de modificare a Codului penal şi a Codului de procedură penală, inclusiv prin consultarea unităţilor de Parchet şi a structurilor specializate, analize ce au identificat prevederile neconstituţionale care afectau aspecte esenţiale ale procesului penal, reglementarea unor infracţiuni, precum şi încălcarea standardelor privind calitatea legilor, privind securitatea juridică. În acest sens au fost şi comunicatele din datele de 19 iunie 2018, 25 iunie 2018, 3 iulie 2018 şi 13 iulie 2018”, a scris Augustin Lazăr.

Conform procurorului general, concluziile Comisiei de la Veneția, referitoare la modificarea Codului Penal și a Codului de procedură penală, au confirmat contradicții care pot cauza incertitudine.

„Concluziile avizului Comisiei de la Veneţia cu privire la modificarea Codului penal şi a Codului de procedură penală, adoptat la data de 20 octombrie 2018, au confirmat îngrijorările procurorilor cu privire la faptul că noile coduri vor conţine, în situaţia intrării în vigoare, contradicţii care vor cauza incertitudine legală pentru o perioadă lungă de timp. De asemenea, multe dintre modificări ar putea afecta grav eficacitatea sistemului judiciar în lupta împotriva corupţiei şi a altor infracţiuni grave”, a mai spus Lazăr.

„Luând act de recomandarea Comisiei de revizuire în ansamblu a legilor de modificare, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reafirmă disponibilitatea Ministerului Public de a contribui, prin consultarea tuturor unităţilor de Parchet, la sprijinirea demersurilor de reevaluare a modificărilor Codului penal şi a Codului de procedură penală, astfel încât să se creeze prin adoptarea acestor acte normative premisele îndeplinirii rolului constituţional de reprezentare a intereselor generale ale societăţii, de apărare a ordinii de drept, precum şi a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor”, mai arată Lazăr.

Procurorul general spune că poate fi afectată independența procurorilor.

„Totodată, atrage atenţia asupra concluziei formulate în avizul Comisiei de la Veneţia privind modificările aduse Legilor nr. 303/2004, nr. 304/2004 şi 317/2004, adoptate la data de 20 octombrie 2018, conform căreia independenţa procurorilor poate fi afectată de prevederile privind numirea şi eliberarea din funcţie a procurorilor din vârful ierarhiei şi care stabilesc rolul ministrului Justiţiei în aceste proceduri, precum şi asupra recomandării de reexaminare a acestor prevederi prin menţinerea rolului CSM şi a preşedintelui României”, se arată în mesajul procurorului general.