RĂSTURNARE de situație în Justiție! Poziția Cameliei Bogdan în legătură cu COMPLETUL DE JUDECATĂ de la ÎCCJ
- Ionut Gogean
- 22 octombrie 2018, 18:50
Judecătoarea Camelia Bogdan, care a fost exclusă din magistratură, a contestat completul de judecată de la Înalta Curte de Casație și Justiției (ICCJ), după demersul efectuat de Liviu Dragnea.
Judecătoarea, cunoscută în special pentru sentința pe care a dat-o în dosarul ICA, a reclamat prin intermediul avocaților săi, ilegalitatea completului de cei cinci judecători la ÎCCJ.
Avocații Cameliei Bogdan au invocat Legea 304/2004 privind organizarea judiciară și au atras atenția că dacă completul de judecată nu este legal constituit, hotărârea devine nulă, potrivit QMagazine.
Totodată, avocații judecătoarei invocă „excepția nelegalei compunerí a completului de judecată, solicitându-vă ca, prin încheierea pe care o veți pronunța, să dispuneți admiterea excepției și trimiterea cauzei la un complet legal compus”.
„Componența unui complet de judecată este parte și realizează din principiul imparțialității magistratului care soluționează o cauză. Repartizarea aleatorie ar deveni o chestiune iluzorie dacă magistratul care face parte din completul de judecată nu ar fi ales pe criterii care excedă voinței unei persoane”, se arată într-un document care a fost trimis președintelui ÎCCJ, potrivit sursei citate.